„ȚSKA Sofia este un spital de nebuni** din care a mai plecat un pacient: Ioan Andone!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Atanas Karaivanov, director sportiv și tehnic al grupării ȚSKA
Sofia, a demisionat din funcțiile pe care le deținea la clubul
bulgar, motivând că nu mai putea lucra într-o atmosferă apăsătoare
pe care a comparat-o cu cea dintr-un spital de nebuni. Karaivanov
îl înțelege pe Ioan Andone, tehnician ce a ales să părăsească
gruparea din Sofia.

„Am vrut mereu să lucreze într-un club de fotbal, am ajuns
într-o fermă amuzantă. De două luni, oamenii au mers în cercuri
aici, repetând ca și cum ar fi în transă: ȚSKA, banii, ȚSKA, banii.
Aceasta nu este ȚSKA Sofia. Am sentimentul că proprietarul clubului
(n.r. – Dimitar Borisov) nu este altceva decât un psihiatru. Un
pacient, un român numit Ioan Andone (n.r. – fostul antrenor
principal al echipei ȚSKA ) și-a primit deja banii și a părăsit
acest spital de nebuni”,
a declarat Karaivanov pentru
cotidianul Dnevnik, citat de sofiaecho.com.

Karaivanov a fost numit în funcție la ȚSKA Sofia, în iarnă, la
puțin timp după sosirea la echipă a tehnicianului român Ioan
Andone, dar a plecat după doar trei luni.

Andone și-a rezilitat contractul cu formația ȚSKA Sofia, la 30
martie, de la acea dată antrenor interimar al echipei fiind fostul
secund Adalbert Zafirov. La doar o zi după plecarea de pe banca
tehnică a echipei bulgare, Ioan Andone a semnat cu Rapid București
un contract până la sfârșitul acestui sezon, cu drept de prelungire
pe încă trei ani.

Potrivit site-ului sofiaecho.com, tensiunea la ȚSKA este în
creștere din cauza faptului că gruparea sofiotă are mari problemele
financiare, rezultând întârzieri ale plăților salariilor
jucătorilor și oficialilor. Acest lucru ar putea să fi contribuit
la decizia de plecare a lui Andone și cu siguranță pare că a
afectat și hotărârea lui Karaivanov.

La formația sofiotă evoluează atacantul român Daniel Pancu și
mijlocașul Florentin Petre.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Imagini controversate din Iași, devenite virale. Gestul rușinos făcut de această blondă, în autobuz
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Meciul din Serie A care i-a băgat în cont 800.000 de euro lui CFR Cluj
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă că în viața mea am făcut niște prostii și plătesc”
Monica Tatoiu, dezamăgită de băiatul ei. Victoraș a supărat-o foarte tare. ”Este cinic, am o mare problemă cu el. Înseamnă…
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
Accident cumplit în Codăeşti, judeţul Vaslui. Trei tineri morţi, după un impact devastator între o maşină şi două motociclete
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
CERCETĂTORII cred că au AFLAT care este FORMA UNIVERSULUI!
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Ce pensie poate avea, de fapt, Irinel Columbeanu, şi ce face cu banii fostul milionar în euro
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura căscată
Babs, apariție răvășitoare pe un iaht din Dubai. Fosta iubită a lui Dorian Popa i-a lăsat pe fani cu gura…
Rămas bun, MAESTRE! Marele actor al ţării a murit. Sperau cu toții că va scăpa
Rămas bun, MAESTRE! Marele actor al ţării a murit. Sperau cu toții că va scăpa
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Japonia mănâncă mici și sarmale. Românul care le prepară: „Clienții ling farfuria“ VIDEO
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
Baraj pentru cupele europene: Oţelul Galaţi întâlneşte pe U Cluj
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să pot să cânt”
Ilona Brezoianu și-a ales rochia de mireasă. Florin Ristei: „O să plâng când o să te văd, nu o să…
×