Transferul prin care United vrea să iasă din mediocritate. 78 de milioane de euro pentru STARUL de la Dortmund. Detaliile mutării

Transferul prin care United vrea să iasă din mediocritate. 78 de milioane de euro pentru STARUL de la Dortmund. Detaliile mutării
  • Publicat:
  • Actualizat:

Manchester United luptă din greu pentru obținerea unui loc care să-i permită accederea în sezonul următor al Ligii Campionilor, dar șefii de pe Old Trafford se gândesc deja la campania de transferuri din vară. În acest sens, Daily Mirror anunță că „diavolii roșii” pregătesc una dintre cele mai spectaculoase mutări din următoarea perioadă de mercato, aducerea lui Pierre-Emerick Aubameyang, vedeta Borussiei Dortmund.

Sursa citată susține că Ed Woodward, vicepreședintele clubului, îl consideră pe gabonezul de 26 de ani jucătorul perfect pentru United, pregătind deja nu mai puțin de 60 de milioane de lire (78 de milioane de euro) pentru golgheterul Borussiei, dar și un salariu atrăgător, de 200.000 de lire pe săptămână. Chiar dacă United are un buget impresionant de transferuri, iar negocierile cu reprezentanții jucătorului au început deja, nemții au anunțat deja că nu vor renunța ușor la cel mai valoros fotbalist din lot, iar un alt impediment în calea mutării ar putea fi o eventuală ratare a calificării în grupele Ligii Campionilor. Totuși, Woodward e de părere că prestigiul lui United este de ajuns pentru a-l atrage pe Aubameyang pe Old Trafford și are de gând să realizeze transferul indiferent de felul în care Van Gaal va încheia actualul sezon.

Cotat la 45 de milioane de euro de site-ul de specialitate transfermarkt, Aubameyang a marcat de 20 de ori pentru Borussia Dortmund în 21 de etape, fiind al doilea golgheter din Bundesliga, după Lewandowski (Bayern Munchen), care a punctat de 21 de ori

Aubameyang ocupă locul al șaselea în clasamentul pentru Gheata de Aur din 2016, după Higuain (24 de goluri), Suarez (23 de goluri), Jonas (Benfica – 23 de goluri), Lewandowski (21 de goluri) și Cristiano Ronaldo (20 de goluri).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Cât timp trebuie ținut semnalul când intri în depășire? Iei amendă pentru așa ceva?
Cât timp trebuie ținut semnalul când intri în depășire? Iei amendă pentru așa ceva?
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen