Transferul cu care Sporting speră să-i „împace” pe fani

Luis "Nani" s-a reîntors la clubul care la propulsat în fotbalul mare.
Transferul cu care Sporting speră să-i "împace" pe fani

Luis „Nani” s-a reîntors la clubul care la propulsat în fotbalul mare. Portughezul a semnat cu Sporting Lisabona pe doi ani, cu opțiune de prelungire pe încă unul, conform cotidianului din Peninsula Iberică, O Jogo. Suma de trasnfer nu a fost încă dezvăluită.

Clubul portughez se află în mari probleme, după ce șase jucători, printre care și portarul Rui Patricio, și-au reziliat contractele. În luna mai, un grup de suporteri au intrat peste jucători în vestiar, și le-au reproșat ratarea calificării în Champions League. Fanii i-au amenințat pe antrenor și jucători, rănindu-i pe câțiva dintre aceștia. Se speculează că trasnferul ar fi fost făcut cu scopul de „a-i împăca” pe fani, Nani fiind unul dintre cei mai apreciați jucători din istoria recentă a clubului.

Fotbalistul ajuns la 31 ani a urmat traseul lui Cristiano Ronaldo și, în 2007, a plecat din Lisabona, ajungând la Manchester United, unde a jucat cu CR7 până în 2009, când Ronaldo a ajuns pe Santiago Bernabeu. În 2014, când olandezul Luis Van Gaal a fost numit antrenor al „diavolilor roșii”, Nani a fost împrumutat pentru întreg sezonul, iar după împrumut, a fost vândut la Fenerbahce  pentru 15 milioane de euro. La turci a jucat un an, după care a fost cumpărat de Valencia. Echipa spaniolă l-a împrumutat sezonul trecut în italia, la echipa Lazio Roma. În 25 apariții pentru italieni, a punctat de trei ori și a dat patru pase decisive.

Situația de la echipele de club i-a afectat performanțele de la echipa națională. Dacă în 2016 era un membru important al echipei care a câștigat EURO, pentru Mondialul de anul acesta, Nani a rămas pe dinafară.


Articol scris de Cristinel Roșu

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]