Tamaș a promovat în Premier League. Fundașul Stelei a jucat 461 de minute în acest sezon la Watford, prima clasată din Championship

Watford, fosta echipă a lui Gabi Tamaș, care a jucat 461 de minute în șapte meciuri în acest sezon, a promovat pentru a treia oară în istorie în Premier League, după ce a câștigat azi cu Brighton, scor 2-0, în penultima etapă a ligii secunde engleze
Tamaș a promovat în Premier League. Fundașul Stelei a jucat 461 de minute în acest sezon la Watford, prima clasată din Championship

Watford, fosta echipă a lui Gabi Tamaș, care a jucat 461 de minute în șapte meciuri în acest sezon, a promovat pentru a treia oară în istorie în Premier League, după ce a câștigat azi cu Brighton, scor 2-0, în penultima etapă a ligii secunde engleze

În iulie 2012, Watford a fost cumpărată de familia Pozzo, a treia echipă dintr-un adevărat „imperiu” din care mai fac parte Udinese și Granada. Însă cum ambele echipe evoluează în primele ligi din Italia, respectiv Spania, Pozzo și-a setat ca obiectiv și promovarea în Premier League. Primele două sezoane au fost eșecuri, Watford ratând prima șansă de a promova în 2013, când a pierdut finala play-off-ului de pe Wembley cu 1-0 în fața lui Crystal Palace. Actualul sezon, însă, a fost unul cu succes.

Deși a schimbat patru antrenor – Giuseppe Sannino, Oscar Garcia, Billy McKinlay și, în sfârșit, Slavisa Jokanovic – echipa din apropierea capitalei Marii Britanii a făcut un final de sezon excepțional. Într-un campionat extrem de strâns, Watford a câștigat 35 din ultimele 45 de puncte puse în joc, asigurându-și promovarea matematic cu o etapă înainte de finalul sezonului, după ce a câștigat cu 2-0 la Brighton, iar Middlesbrough a cedat cu 4-3 în fața lui Fulham. Watford e lider, cu 88 de puncte, în timp ce Bournemouth, cu un meci în minus, e pe locul secund, cu un meci în minus și 84 de puncte. Boro (84 de puncte) și Norwich (82 de puncte) sunt la mâna rezultatelor adversarei clasate pe 2.

Și-a reziliat contractul la începutul lui 2015

De promovarea neașteptată a lui Watford, una împotriva tuturor așteptărilor, se leagă și numele unui român. Gabi Tamaș, actualmente într-o formă slabă la Steaua, a fost unul dintre titulari în prima parte a campionatului pentru Watford. Astfel, în primele opt etape ale sezonului, când Watford a strâns cinci victorii, un egal și două eșecuri, Tamaș a prins 461 de minute, fiind integralist în primele patru partide. După acest moment, Tamaș s-a accidentat grav la genunchi și a ieșit din calculele titularizării, după schimbarea antrenorului. În cele din urmă, fundașul de 31 de ani și-a reziliat la începutul lui 2015 angajamentul cu Watford și a ajuns la Steaua.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]