„Sunt șanse mici ca Trezeguet să mai rămână la Juventus!”

  • Publicat:
  • Actualizat:

Unul din golgeterii lui Juventus din epoca recentă, David Trezeguet, este aproape să plece de la echipa patronată de grupul FIAT. Anunțul a fost făcut de către agentul jucătorului, Antonio Caliendo. Atacantul declarase în cursul zilei de ieri că sunt șanse microscopice să rămână la Juventus, mai ales după conflictul pe care l-a avut cu oficialii clubului după meciul cu Chelsea, în care a fost schimbat de Claudio Ranieri. De asemenea, Trezeguet a spus în cadrul unui interviu în "Le Parisien" că, dacă viitorul antrenor al lui Olympique de Marseille, Didier Deshamps i-ar face o ofertă, s-ar gândi serios să meargă pe Stade Velodrome.

"Cred că nu sunt prea multe șanse ca Trezeguet să rămână la Juventus, având în vedere problemele recente. Cred că fiecare jucător vrea ce e mai bine pentru el, chiar și senatorii de drept vor căuta experiențe noi", a spus Caliendo la Radio Kiss Kiss.

Cu toate acestea, agentul spune că va mai exista o discuție cu cei de la Juve, în care cele două părți vor sta față în față, pentru a se vedea ce e de făcut.

"Trebuie să stăm față în față, club și jucător și să vedem ce vrea Trezeguet. După aceea vom căută să găsim o înțelegere", a conchis varianta napoletană a lui Victor Becali.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări

Ilie Dumitrescu nu găsește explicații: „Este greu de imaginat! Este ireal”

Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”

„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României

S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic

Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan

BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?

Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii

Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi

Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei

ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO

Se schimbă REGULILE PENTRU ITP. Pentru cine devine obligatoriu la 6 luni

ADEVĂRUL despre moartea lui Corduneanu! Lovitură năucitoare: Ajunsese să...

Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea

AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO

Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii

Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi

E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier

Văduva lui Costel Corduneanu, mesaj tulburător. Grațiela și-a strigat durerea pe internet: ”După atâția ani de iubire...”