Ștefan Radu: „Ne cerem scuze fanilor pentru ultimele prestații”

Fundașul echipei Lazio Roma, Ștefan Radu, a declarat, duminică seară, pentru postul Lazio Style Radio, după înfrângerea din partida cu Chievo Verona, scor 0-4, că își cere scuze suporterilor pentru ultimele prestații ale formației, informează site-ul laziopress.it.
Ștefan Radu: "Ne cerem scuze fanilor pentru ultimele prestații"

Fundașul echipei Lazio Roma, Ștefan Radu, a declarat, duminică seară, pentru postul Lazio Style Radio, după înfrângerea din partida cu Chievo Verona, scor 0-4, că își cere scuze suporterilor pentru ultimele prestații ale formației, informează site-ul laziopress.it.

„Nu avem un moral foarte bun după ultimele două înfrângeri. Trebuie să ne îmbunătățim jocul. Ne cerem scuze fanilor pentru ultimele prestații și sperăm să devenim mai puternici. Puteam înscrie în debutul meciului, iar după primul gol primit nu am avut reacție. Chievo a profitat de acest lucru și ne-a lovit din nou. Nu știu ce nu merge, dar parcă suntem o altă echipă. Responsabilitatea este a tuturor, nu cred că este doar vina defensivei pentru acest rezultat”, a spus Radu.

Ștefan Radu a jucat pe toată durata partidei pe care Lazio Roma a pierdut-o, duminică, în deplasare, cu scorul de 4-0, în fața formației Chievo Verona, în etapa a II-a a campionatului Italiei. Golurile învingătorilor au fost marcate de Meggiorini ’12, Paloschi ’30, ’68 și Birsa ’45.

Lazio Roma a ratat, săptămâna trecută, calificarea în grupele Ligii Campionilor, după ce a fost eliminată în play-off de formația germană Bayer Leverkusen.

Mediafax

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]