„Steaua a pus pe masă 5 milioane € pentru el. A fost singura ofertă”. Ce a pățit jucătorul pentru care Becali ar fi plătit o avere

  • Publicat:
  • Actualizat:
  • La 29 de ani, Fabien Camus, jucătorul care ar fi putut fi cel mai scump transfer din istoria Ligii 1, și-a găsit în sfârșit echilibrul. Împrumutat de Genk la Evian, în Ligue 1, mijlocașul ofensiv are evoluții excelente.

În urmă cu 7 ani, oficialii din Ghencea au fost aproape să dea o dublă lovitură. L-au adus în Ghencea pe Thereau, fotbalist care a rămas și acum în sufletul fanilor, și doar ghinionul a făcut să nu îl ia la „pachet” și pe Fabien Camus, unul dintre cei mai talentați mijlocași playmakeri din Belgia.

Chiar dacă promitea enorm la acel moment, lui Camus nu i s-au ivit foarte multe oportunități, accidentările și lipsa constanței împiedicându-l să facă pasul spre o echipă mare. În schimb, acum, mijlocașul de 29 de ani pare să își fi găsit liniștea, în Franța. Venit sub formă de împrumut de la Genk, fotbalistul s-a adaptat imediat, fiind titular în 11 dintre cele 13 partide de pe până acum din Ligue 1 ale lui Evian.

Climatul din Hexagon pare să îi priască, în urmă cu două sezoane el reușind un sezon destul de bun în tricoul lui Troyes, pentru care marcase de 7 ori în 32 de partide. Totuși, o accidentare l-a împiedicat să continue aventura în Franța, dar acum, în condiții normale va rămâne la cel mai înalt nivel și în stagiunile viitoare.


Camus, un artist al balonului

Fabien Camus este, probabil, singurul jucător pe care Becali a fost dispus să plătească o sumă imensă. La vremea respectivă, în 2007, s-a discutat de aproximativ 5 milioane de euro pe care roș-albaștrii i-ar fi direcționat spre Charleroi, însă nimeni nu a știut cu adevărat dacă suma vehiculată a fost cea reală.

Jucătorul francez a fost ofertat imediat după ce Steaua l-a transferat pe Cyril Thereau, în anul în care evoluțiile de la Charleroi i-au adus titlul de mijlocașul anului în Belgia. Într-un interviu acordat anul trecut pentru L’equipe, Camus a discutat despre oferta venită din Ghencea și a explicat de ce mutarea nu s-a concretizat.

Steaua București a pus 5 milioane de euro pe masă pentru semnătura sa„, își începeau francezii incursiunea, pentru ca apoi să îi dea cuvântul fotbalistului: „În 2004 am jucat doar două meciuri pentru OM și am decis să risc și să aleg un campionat mai slab valoric. Am mers în Belgia, la Charleroi, care era deja o puternică colonie franceză – îi aveau pe Laquait, Oulmers sau Chabaud -; nu a fost așa complicat să părăsesc Franța, dar am făcut un pariu cu agentul meu: în 2 sau 3 ani mă voi întoarce la un club important din Hexagon„, a explicat Camus, pentru sursa citată.”În 2007 auzisem de interesul unor echipe importante. Koln și Lens mă voiau, dar nu au făcut o ofertă. Doar Steaua a trimis o ofertă, dar nu am vrut să merg în România„, a mai spus Camus.

  • Fabien Camus este un produs al grupării Olympique Marseille și a evoluat în cariera sa pentru formațiile Charleroi, RC Genk și Troyes

2,5 milioane de euro este cota de piață a lui Camus, conform site-ului de specialitate transfermarkt.de

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cât ar trebui să doarmă un copil, în funcție de vârstă. De câte ore de somn are nevoie
Cât ar trebui să doarmă un copil, în funcție de vârstă. De câte ore de somn are nevoie
Sfatul lui Virgil Ianțu pentru bărbații trecuți de 50 de ani: „E cel mai bun medicament”
Sfatul lui Virgil Ianțu pentru bărbații trecuți de 50 de ani: „E cel mai bun medicament”
Germania înlocuieşte logo-ul unui sponsor cu banderola „OneLove” în centrul de presă
Germania înlocuieşte logo-ul unui sponsor cu banderola „OneLove” în centrul de presă
Cristiano Ronalo, șah mat lui United înainte de plecare! Și-a lansat ceas de peste 150.000 de euro cu momentul în care a înscris împotriva „diavolilor”
Cristiano Ronalo, șah mat lui United înainte de plecare! Și-a lansat ceas de peste 150.000 de euro cu momentul în…
Doamne, ce tragedie! Un fotbalist român a murit nevinovat într-un cumplit accident la ieșirea din Ploiești!
Doamne, ce tragedie! Un fotbalist român a murit nevinovat într-un cumplit accident la ieșirea din Ploiești!
Ce să pui în BERE pentru un GUST MAI BUN? NU vei regreta!
Ce să pui în BERE pentru un GUST MAI BUN? NU vei regreta!
Topul posterioarelor din showbiz! Ele sunt româncele care o bat la fund pe Kim Kardashian
Topul posterioarelor din showbiz! Ele sunt româncele care o bat la fund pe Kim Kardashian
Vestea nopții despre Liviu DRAGNEA! Anunțul a fost făcut în direct la TV: DOAMNE FEREȘTE!
Vestea nopții despre Liviu DRAGNEA! Anunțul a fost făcut în direct la TV: DOAMNE FEREȘTE!
A ajuns de nerecunoscut! A fost cea mai cunocută femeie din România, acum nimeni nu știe cine e
A ajuns de nerecunoscut! A fost cea mai cunocută femeie din România, acum nimeni nu știe cine e
Pastilele și suplimentele care afectează cel mai mult ficatul. Paracetamolul poate duce la hepatită
Pastilele și suplimentele care afectează cel mai mult ficatul. Paracetamolul poate duce la hepatită
Dezvăluire uluitoare făcută de Johnny Depp: Am făcut-o doar o dată...
Dezvăluire uluitoare făcută de Johnny Depp: Am făcut-o doar o dată...
Trei motive pentru schimbarea centralei termice. Sfaturile unui specialist
Trei motive pentru schimbarea centralei termice. Sfaturile unui specialist
Bancul zilei: Maria, fată de la țară, ajunge menajeră la niște bogătași. Sub patul matrimonial găsește
Bancul zilei: Maria, fată de la țară, ajunge menajeră la niște bogătași. Sub patul matrimonial găsește
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Topul vedetelor care poluează cel mai mult planeta. Surpriza de pe primul loc
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine
Poze interzise cu Simona Trașcă de pe OnlyFans! Aici o vezi gratis fără haine
Care este, de fapt, cel mai fiabil SUV? NEMȚII spun că mașina asta ajunge rar în service
Care este, de fapt, cel mai fiabil SUV? NEMȚII spun că mașina asta ajunge rar în service
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Loredana Groza, apariție de infarct pe plajă. Diva, într-un costum de baie minuscul
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!
FOTO. Maria Constantin a ridicat gradele în termometre la plajă. Și-a etalat atuurile fizice la mare!