Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Start în Premier League! Surpriză pe Stamford Bridge. Arsenal West Ham 0-2. Chelsea – Swansea 2-2. Pantilimon a încasat trei goluri în 14 minute în Leicester – Sunderland 4-2. Man United – Spurs 1-0. Stoke – Liverpool 0-1

Start în Premier League! Surpriză pe Stamford Bridge. Arsenal West Ham 0-2. Chelsea – Swansea 2-2. Pantilimon a încasat trei goluri în 14 minute în Leicester – Sunderland 4-2. Man United – Spurs 1-0. Stoke – Liverpool 0-1

Premier League, cel mai echilibrat campionat din lume, pornește astăzi la drum. Arsenal, United și City vânează titlul cucerit sezonul trecut de Chelsea, însă Mourinho este un as al competițiilor pe termen lung și, ca atare, va fi greu de detronat.
Start în Premier League! Surpriză pe Stamford Bridge. Arsenal West Ham 0-2. Chelsea - Swansea 2-2. Pantilimon a încasat trei goluri în 14 minute în Leicester - Sunderland 4-2. Man United - Spurs 1-0. Stoke - Liverpool 0-1

Formația Sunderland, cu portarul Costel Pantilimon integralist, a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 4-2, de echipa Leicester City, în prima etapă a ediției 2015/2016 a campionatului Angliei.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Jamie Vardy ’11, Riyad Mahrez ’18, ’25 (penalti) și Albrighton ’66. Pentru Sunderland au înscris Defoe ’60 și S. Fletcher ’71.

Programul rundei întâi

Sâmbătă

Ora 14:45

Manchester United – Spurs 1-0 (Walker autogol ’22)

Ora 17:00

Bournemouth – Aston Villa 0-1 (Gestede R. ’72)

Everton – Watford 2-2 (Barkley R. ’76, Kone A. ’86 / Layun M. ’14, Ighalo O. ’83)

Leicester – Sunderland 4-2 (Vardy J. ’11, Mahrez R. ’18, ’25, Albrighton M. ’66 / Defoe J. ’61, Fletcher S. ’71)

Norwich – Crystal Palace 1-3 (Redmond N. ’69 / Zaha W. ’39, Delaney D. ’49, Cabaye Y. ’90+4)

Ora 19:30

Chelsea – Swansea 2-2 (Oscar ’23, Fernandez – autogol ’30 / Ayew A. ’29, Gomis B – pen ’55)

Duminică

Ora 15:30

Arsenal – West Ham 0-2 (Kouyate 43, Zarate 57)

Newcastle – Southampton 2-2 (Cisse 42, Wijnaldum 48 / Pelle 24, Long 79)

Ora 18:00

Stoke – Liverpool 0-1 (Coutinho 86)

Luni

Ora 22:00

WBA – Manchester City

Echipele de start în primul meci al sezonului în Premier League

United

Romero – Darmian, Smalling, Blind, Shaw – Schneiderlin, Carrick – Young, Depay, Mata – Rooney

Spurs

Vorm – Walker, Alderweireld, Vertonghen, Davies – Dier, Bentaleb – Eriksen, Demeble, Chadli – Kane


  • Premier League, cel mai echilibrat campionat din lume, pornește astăzi la drum. Arsenal, United și City vânează titlul cucerit sezonul trecut de Chelsea, însă Mourinho este un as al competițiilor pe termen lung și, ca atare, va fi greu de detronat.
  • În ceea ce ne privește, Costel Pantilimon este singurul român care joacă pentru moment în Premier League. „Gulliver” a fost printre cei mai buni oameni ai lui Sunderland sezonul trecut, când „pisicile negre” s-au salvat in-extremis de la retrogradare.

„Fotbalul e impredictibil, îți oferă ceva nou în fiecare zi. Ai examene din trei în trei zile”, spunea Wenger, antrenorul lui Arsenal, formație care în ultimul an și jumătate nu a mai vândut vreun jucător important și care, grație venirilor lui Mesut Özil, Sánchez, Danny Welbeck, Petr Cech și, se speculează, Karim Benzema, se anunță una dintre candidatele la titlu.

Dar și City – care a reușit înregimentarea lui Sterling (Liverpool) – sau United, formație care, cu Van Gaal la cârmă, pare a avea buget nelimitat de transferuri, în încercarea de a domina din nou fotbalul britanic, au șansa lor pentru cucerirea celui mai important trofeu din sportul rege englez.

 

Debut de gală

Primul meci al sezonului este fără îndoială și cel mai interesant. United caută gloria pierdută în acest sezon, dar debutul nu este deloc unul ușor: pe Old Trafford vine Spurs, formație care visează la un loc de Champions League în acest sezon.

După un sezon dezastruos sub comanda lui Moyes, când „diavolii” au terminat campionatul pe un neverosimil loc 7, venirea lui Van Gaal i-a făcut pe toți să viseze la era în care Ferguson își conducea echipa spre dominația totală: atât a fotbalului britanic, cât și a celui european.

Drumul însă este destul de anevoios, mai ales că United are din nou o mulțime de jucători noi, care au nevoie de timp să se integreze perfect în mecanismul gândit de tehnicianul batav. În această vară în „Teatrul Viselor” au sosit Sergio Romero, Matteo Darmian, Memphis Depay, Morgan Schneiderlin și Bastian Schweinsteiger, astfel că trupa din Manchester dispune de una dintre cele mai echilibrate loturi.

Fostul jucător al lui Bayern nu va fi apt pentru duelul cu londonezii, fiind în urmă cu pregătirea. Nici De Gea nu va fi pe teren sâmbătă, el fiind tot mai aproape de transferul la Real. Cum Valdes este în conflict cu Van Gaal, tehnicianul va avea de ales pentru postul de goalkeeper între Romero și
Johnstone, presa engleză notând că acesta din urmă, deși extrem de tânăr, pare în pole-position pentru titularizare.

De partea cealaltă, Spurs nu a fost foarte activă la capitolul transferuri, doar venirea lui Toby Alderweireld fiind de semnalat. Fosta echipă a lui Chiricheș se va baza în mare pe scheletul echipei din sezonul trecut, toate speranțele fanilor fiind legate de „HurriKane”, fotbalist care a explodat pur și simplu în ultimul an. Marea problemă a lui Pochettino e reprezentată însă de situația lui Hugo Lloris. Acesta s-a accidentat în urmă cu o lună destul de grav și, deși la mijlocul săptămânii a fost introdus la Audi Cup, prezența lui din primul minut rămâne sub semnul întrebării.

Echipele probabile

United

Johnstone – Darmian, Smalling, Blind, Shaw – Carrick, Schneiderlin – Mata, Depay, Young – Rooney

Spurs

Lloris – Walker, Alderweireld, Vertonghnen, Rose – Dier, Bentaleb – Eriksen, Dembele, Chadli – Kane

Panti, ultimul mohican

Dacă anul trecut speram în debutul sezonul că toți cei trei jucători români vor avea șanse de titularizare la formațiile la care evoluează, între timp doar Pantilimon a confirmat. Goalkeeper-ul este printre cei mai bine cotați jucători din Regat pe postul său și vrea să facă pasul spre o echipă mai mare, unde să fie titular. Pentru aceasta, are nevoie de o nouă stagiune extrem de bună, iar premisele sunt favorabile. Sunderland are o primă parte de campionat ușoară, care să îi permită să își intre în formă și să se depărteze de zona nisipurilor mișcătoare.

Dacă Vlad Chiricheș a dat Premier League pe Serie A, semnând cu Napoli, Florin Gardoș, celălalt român din Anglia, este accidentat și probabil nu va mai evolua în 2015. Echipa sa, Southampton, are o deplasare destul de grea, la Newcastle, formație care vrea să facă uitat sezonul de coșmar avut. De notat că în Premier League mai evoluează un alt fotbalist cu background până de curând în Liga 1: Giedrius Arlauskis este anunțat doar rezervă la Watford, dar acest lucru se pare că se datorează faptului că nu a prins o bună parte din perioada de pregătire de vară.

Parteneri
Surpriză uriașă la Roland Garros. O jucătoare poloneză o elimină pe cea 22-a favorită
Mediafax
Ce arată analizele toxicologice în cazul lui Vlad Verdeș, tânărul care și-a înjunghiat mortal tatăl polițist. Martorii spuneau că e posedat!
Cancan.ro
Momentul incredibil în care un scafandru scapă ca prin minune de o balenă care aproape l-a înghiți
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cum arată acum Sânziana Buruiană, după 11 ani de alăptat fără oprire. Care este motivul pentru care nu a stopat procesul: Nu renunțăm momentan
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă cel timid își ia inima în dinți: – Bubulino, pot să ies cu băieții la o bere?
Râzi cu lacrimi
Baiae, Las Vegas-ul scufundat al Romei. Orașul unde elitele își ascundeau viciile
Descopera.ro
Pensii mai mici cu 480 lei, de la 1 ianuarie 2027. Care sunt pensionarii din România afectați și care este condiția
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Oficial: Data de lansare pentru GTA VI rămâne neschimbată
Go4Games
YUGO, readus la viață de un sârb care a studiat în România. Primul model: un hibrid mai ieftin decât Dacia
Promotor.ro