Spectacol marca Inter Milano! Elevii lui Pioli nu au avut milă și au „distrus” Atalanta. Cât s-a terminat meciul în care tabela arăta 5-0 încă din minutul 34

Inter Milan a obținut un rezultat neverosimil în fața Atalantei, scor 7-1 în etapa a 27-a din Seria A. Echipa antrenată de Stefano Pioli a reușit să înscrie prin Icardi și Banega, care au reușit un hat-trick, și Gagliardini.
Spectacol marca Inter Milano! Elevii lui Pioli nu au avut milă și au "distrus" Atalanta. Cât s-a terminat meciul în care tabela arăta 5-0 încă din minutul 34

Inter Milan a obținut un rezultat neverosimil în fața Atalantei, scor 7-1, în etapa a 27-a din Seria A. Echipa antrenată de Stefano Pioli a  înscris prin Icardi și Banega, care au reușit câte un hat-trick și Gagliardini. 

Icardi a deschis scorul pe San Siro încă din minutul 17 și a avut grijă ca până în minutul 26 să mai marcheze de două ori. Finalul primei reprize indica o diferență destul de mare pe tabelă, Inter conducând cu 5-1 echipa din Bergamo. Singurul gol al oaspeților a fost marcat în minutul 42 de Freuler, dar nu a reușit să șteargă din rușinea pățită de Atalanta pe San Siro. 

Repriza a doua a continuat cu dominanța gazdelor, iar Banega a avut grijă să înscrie și el de trei ori în poarta apărată de Berisha. Atalanta a părut de nerecunoscut pe teren, în timp ce atacanții Inter-ului s-au jucat cu defensiva slabă a echipei din Bergamo.

În urma acestui rezultat, Inter Milan urcă pe poziția a patra în Seria A, cu 54 de puncte, la diferență de 16 puncte de liderul Juventus. Atalanta rămâne doar cu umilința scorului, deoarece pierde poziția a cincea și coboară un loc în campionatul italian.  


Articol scris de Emma Bârsan 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]