Fotbalistul român Ares Căpățână, 16 ani, a fost transferat la Real Madrid. Mijlocașul s-a născut la Madrid, din tată român și mamă spaniolă, iar pentru că are dublă cetățenie a putut evolua deja în echipele naționale U15 și U16.
În sezonul trecut, Real Madrid a încheiat pe locul secund în La Liga, iar în Liga Campionilor s-a oprit în sferturile de finală, după dublul eșec cu Arsenal (3-0 și 2-1).
Ares Căpățână, de la echipa de juniori a celor de la Leganes, a semnat cu Real Madrid, un pas foarte important în cariera tânărului mijlocaș.
Pe lângă convocarea de la naționala U15, unde a jucat în patru meciuri, Căpățână a evoluat și la cea de U16, cu care a devenit campion al Turneului de Dezvoltare UEFA, după ce naționala Spaniei U16 a obținut trei victorii, 2-0 cu Austria U16, 3-0 cu Turcia U16 și 2-0 cu Belgia U16.
„L-au recrutat pe Leo Westin de la Union Deportiva Las Palmas. L-au transferat pe Ares Căpățână de la Leganes. I-au adus pe Mario Bullon și Hugo Sarmineto de la Getafe”, au scris spaniolii de la El Debate.
Potrivit presei spaniole, cei patru jucători transferați la Real Madrid au avut un sezon spectaculos, cu un progres enorm, fiind potriviți pentru „o nouă era” la vicecampioana La Liga.
„Westin, Sarmiento, Bullon și Căpățână sunt toți tineri din generația 2008-09 care se alătură tinerilor promițători din această grupă de vârstă care sunt deja șlefuiți ca diamantele în La Fábrica. Real Madrid și-a restructurat întreaga abordare a fotbalului în prima echipă și a aprofundat și mai mult recrutarea și dezvoltarea timpurie a viitorilor lideri ai echipei”, au concluzionat ibericii.
Fundașul dreapta Andrei Rațiu (27 de ani) are dublă cetățenie, română și spaniolă, iar debutul în fotbal l-a făcut în Spania, la Aguaviva. De-a lungul carierei a jucat la echipele de juniori Andorra și Villarreal, iar din 2019 a trecut la echipa de U19 a celor de la Villarreal, avansând până la prima echipă.
În august 2020, pe când era la Villarreal B, a fost împrumutat formației ADO Den Haag, pentru câteva luni, ca în ianuarie să revină la Villarreal, dar la prima echipă, de unde a fost tranferat apoi la SD Huesca. În august 2023 a ajuns la Rayo Vallecano, unde are contract până în 2028.
Prestațiile bune pe care le-a avut la Rayo l-au adus pe Rațiu în atenția mai multor cluburi europene, inclusiv a echipei Villarreal. Aceasta are un mare avantaj în fața tuturor celorlalte cluburi care îl doresc pe internaționalul român, deoarece deține 50% din drepturile federative ale jucătorului, plus o clauză de răscumpărare în valoare fixă de 7 milioane de euro. Clauza de reziliere pentru celelalte cluburi este de 25 de milioane.
La naționala României, Rațiu a jucat la U21, U23 și seniori, unde și-a făcut debutul în 2021, având 21 de meciuri jucate și un gol marcat.