Martin Odegaard are COVID-19! Vestea devastatoare pentru Real Madrid

Redactor:
Răzvan Bucur
Martin Odegaard are COVID-19! Vestea devastatoare pentru Real Madrid
  • Publicat:

Martin Odegaard (21 de ani) de la Real Madrid a fost depistat pozitiv la testul de COVID-19, el fiind nevoit să se auto-izoleze pentru următoarele zece zile sau până când va avea un test negativ.

Norvegianul a fost depistat pozitiv în urma meciului pe care Real Madrid l-a disputat la Real Sociedad acasă. După ce s-a aflat că Odegaard este pozitiv, coechipierii săi și toți cei care au intrat în contact cu el din cadrul clubului să se retesteze, conform publicației spaniole Marca.

Zinedine Zidane se baza pe Martin Odegaard

Astfel, jucătorul nu va putea să joace împotriva lui Betis Sevilla sâmbăta aceasta, Odegaard fiind o pierdere extrem de importantă pentru antrenorul francez Zinedine Zidane. Tehnicianul avea în plan să îl folosească chiar din primul minut al partidei.

În cazul în care rezultatele testelor efectuate jucătorilor lui Real Madrid vor veni negative miercuri, echipa va avea voie să se întoarcă la antrenament.

Martin Odegaard s-a întors de curând la Real Madrid

Norvegianul s-a întors la Real Madrid la sfârșitul lunii august, după un împrumut timp de un sezon la Real Sociedad. De altfel, sezonul trecut a fost unul spectaculos pentru Odegaard la formația din San Sebastian, oficialii formației din Țara Bascilor regretându-l pe norvegian.

În sezonul 2019 / 2020 de La Liga, Martin Odegaard a avut patru goluri și șase assisturi, jucând 31 de partide. Valoarea lui de piață este de 45 de milioane de euro, conform Transfermarkt.com.

Gareth Bale a plecat de la Real Madrid! Atacantul a semnat cu Tottenham

Gareth Bale a plecat de la Real Madrid și a semnat cu Tottenham, toate acestea după ce englezii s-au înțeles cu oficialii echipei din Spania pentru împrumutul atacantului.

Tottenham l-a prezentat deja pe Gareth Bale pe contul de Twitter, iar fotbalistul în vârstă de 31 de ani va fi cel mai bine plătit jucător din Premier League, după ce echipa londoneză a acceptat să-i ofere 650.000 de euro pe săptămână.

Răzvan Bucur / Redactor
Editor la ProSport.ro din 2019. Absolvent al Facultății de Jurnalism, cu 7 ani de experiență în presa online la publicații precum Realitatea, Libertatea și Mediafax. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
ȘOC în România! Miliardarul a divorțat pentru puștoaica de la TV, mai tânără cu 24 de ani! SUPER-GALERIE FOTO
Gheorghe Dincă a părăsit închisoarea. A fost plimbat cu mașina prin Craiova
Gheorghe Dincă a părăsit închisoarea. A fost plimbat cu mașina prin Craiova
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce s-a întâmplat!
Mădălin s-a izbit de un copac când a aflat că iubita îl înșală! Ireal ce s-a întâmplat!
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…