Marcelo a vorbit despre viitorul lui. Ce spune fundașul Realului despre transferul la Juventus. „Am același entuziasm”

Marcelo a vorbit despre viitorul lui. Ce spune fundașul Realului despre transferul la Juventus.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fundașul brazilian Marcelo (31 de ani) amenință rivalele nu numai din La Liga, ci și din Europa. Real Madrid se află în plin stagiu de pregătire în Canada, iar planurile sunt mari pentru noul sezon, 2019 – 2020.

Deși a fost dat ca plecat de pe Santiago Bernabeu, mai ales după ce gruparea „galatică” a semnat cu fundașul Ferland Mendy (24 de ani), Marcelo a lăsat să se înțeleagă că va bifa și al 14-lea sezon în tricoul madrilenilor. Presa internațională a scris că Marcelo ar putea ajunge la Juventus, acolo unde a plecar și fostul coleg și prieten, Cristiano Ronaldo. 

Muncim foarte mult, vrem să dăm tot ce avem mai bun, iar obiectivul nostru este să câștigăm totul„, a spus apărătorul brazilian, potrivit Marca.

Referitor la viitorul lui, Marcelo a spus pentru Real Madrid TV: „Așa cum am spus mereu, îmi îndeplinesc visul jucând pentru cel mai bun club din lume. Este al 14-lea sezon și am același entuziasm pe care l-am avut în momentul în care am ajuns aici. Nu s-a schimbat niciodată„.

Și tehnicianul Zinedine Zidane are deplină încredere în fundașul de 31 de ani, căruia i s-a oferit și funcția de mentor pentru jucătorii tineri.

Voi încerca să îi ajut pe toți și în afara terenului. Este foarte important să îi ajuți pe oamenii care sunt în jurul tău. Dacă mă întreabă, sunt aici să îi ajut, de asemenea sunt și Sergio (Ramos), Karim (Benzema), Rapha (Varane) și Nacho, toți sunt aici de foarte mulți ani„, a mai spus Marcelo.

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
Ciucă a dat VESTEA CEA MARE pentru milioane de români. Decizia care ar putea fi LUATĂ cât de curând
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen