Real Madrid, FC Barcelona şi două formații de Champions League din Bundesliga şi Premier League vor să-l transfere în aceste zile pe fundașul român Andrei Rațiu.
Prestațiile excelente pe care le-a avut în vara lui 2024 la Campionatul European din Germania și în actuala stagiune competițională i-au crescut cota lui Andrei Rațiu.
Fundașul român, în prezent legitimat la formația spaniolă Rayo Vallecano, are șanse mari ca în perioada de transferuri din această iarnă să semneze cu altă formație. Real Madrid și Barcelona îl vor, dar trebuie să se lupte cu alte două grupări de Champions League, din Anglia și Germania.
„Rayo Vallecano nu se concentrează doar pe semnături care să-și întărească echipa, ci și pe acei jucători care ar putea părăsi clubul din cauza interesului echipelor europene. Unul dintre numele care a atras atenția marilor cluburi este Andrei Rațiu, al cărui viitor ar putea fi afectat de ofertele care sosesc pe parcursul pieței transferurilor.
În 18 meciuri, a marcat un gol și a oferit o pasă decisivă, ceea ce a reflectat aportul lui atât în apărare, cât și în atac, devenind unul dintre cei mai de încredere jucători din echipă.
Mai multe cluburi de elită consideră că Andrei Rațiu este unul dintre cei mai promițători fundași din liga spaniolă.
Echipe ca Real Madrid, Barcelona, Bayer Leverkusen și Aston Villa s-au arătat interesate de aducerea lui, potrivit jurnalistului Ekrem Konur. Aceste cluburi sunt conștiente de marele lui potențial și abilitățile defensive”, notează One Football.
Publicația mai scrie că Rayo Vallecano nu prea ar vrea să-i dea drumul, deoarece luptă pentru a-și asigura clasarea pe un loc de cupă europeană. După 19 etape, echipa se află pe locul 9, cu 25 de puncte, la 5 de ultima poziție care permite participarea în Conference League, 6.
„Andrei Rațiu se remarcă prin versatilitatea sa, capabilă să joace în diverse poziții defensive, ceea ce îi crește atractivitatea față de cluburile care doresc să-și întărească apărarea cu tinere talente. Abilitatea sa de a se adapta la diferite roluri în apărare îl face o țintă cheie pentru echipele care au nevoie de întăriri de calitate.
Rațiu are un contract valabil până în 2028 și o clauză de reziliere de 25 de milioane de euro. Însă clubul madrilen împarte 50% din drepturile jucătorului cu Villarreal, ceea ce înseamnă că Rayo ar primi doar jumătate din această sumă în cazul unei vânzări.
Deocamdată nu au fost confirmate mișcări oficiale în privința lui Andrei Rațiu. Viitorul lui ar putea fi definit în săptămânile următoare, în funcție de negocierile dintre echipele care doresc să-și asigure serviciile lui”, au mai scris cei de la One Football.