Incredibil! Ajax vrea să cumpere de la Real, madrilenii acceptă mutarea. Pentru ce sumă se semnează actele

24 apr 2019 8200 afişări Spania
Incredibil! Ajax vrea să cumpere de la Real, madrilenii acceptă mutarea. Pentru ce sumă se semnează actele

Martin Odegaard (20 de ani) este fotbalistul Realului dorit de Ajax Amsterdam. De Telegraaf scrie că olandezii îl vor din vară, dar preţul dorit de campioana Europei este destul de mare, ţinând cont de investiţiile făcute de Ajax în timp. Realul solicită nu mai puţin de 20 de milioane de euro.

Mijlocaşul norvegian este împrumutat pentru acest sezon în Olanda, la Vitesse Arnhem, iar Marc Overmars, directorul sportiv al lui Ajax, a fost impresionat de evoluţiile acestuia, fapt pentru care le-a cerut conducătorilor transferul. Din precizările sursei amintite anterior, Florentino Perez nu se opune plecării, dar suma cerută ar fi o problemă.

Odegaard a ajuns la Real Madrid în ianuarie 2015, când a fost cumpărat de la Stromsgodset IF în schimbul a 2.8 milioane de euro. În acest timp, mijlocaşul a prins doar două meciuri (122 de minute) în echipa mare a madrilenilor, fiind mai mult împrumutat.

  • Norvegianul a fost cedat pe perioadă determinată şi în stagiunea precedentă, la SC Heerenveen

Performanţele lui Odegaard în acest sezon: 32 de meciuri, 8 goluri şi 9 pase decisive.

 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.