Florentino Perez nu a stat cu mâinile în sân după ce FC Barcelona a devenit matematic campioană. Unul dintre cei mai promițători fundași centrali ai momentului va evolua pentru Real Madrid.
Vorbim despre tânărul Dean Huijsen, legitimat în momentul de față în Anglia, la Bournemouth. Dezvăluirea a fost făcută chiar de celebrul Fabrizio Romano.
Schimbările pregătite de „galactici” pentru următoarea stagiune nu vizează doar lotul de jucători. Carlo Ancelotti va prelua naționala Braziliei, iar în locul său va fi instalat Xabi Alonso.
Adus în vara lui 2024, Dean Huijsen a bifat 34 de meciuri pentru Bournemouth și a contribuit cu trei goluri, plus trei pase decisive. Noul antrenor al madrilenilor a fost atât de impresionat de prestațiile sale încât a insistat pentru transfer, iar Florentino Perez i-a făcut pe plac.
Potrivit lui Fabrizio Romano, părțile au ajuns deja la o înțelegere. Formația engleză va primi nu mai puțin de 60 de milioane de euro în schimbul stoperului, care își va pune semnătura pe un contract valabil cinci ani.
„Real Madrid a pus la punct toate detaliile transferului lui Dean Hujsen, care va deveni noul fundaș central. Acesta va efectua vizita medicală, apoi va semna un contract pe cinci ani. Real le va achita 50 de milioane de lire sterline (n.r. aproximativ 60 de milioane de euro) celor de la Bournemouth.
Considerat un fotbalist de top, Huisen a fost dorit de Xabi Alonso. Madrilenii au câștigat lupta cu cinci echipe din Premier League”, a transmis jurnalistul italian, prin intermediul unei rețele de socializare.
Recent, Carlo Ancelotti a vorbit despre despărțirea de formația de pe Santiago Bernabeu și succesorul său, Xabi Alonso, pe care l-a lăudat, evitând să-i ofere, însă, vreun sfat.
„Fotbalul, ca și viața, este o aventură care începe și se termină. Se încheie o perioadă foarte frumoasă, m-am simțit foarte bine. Nu am avut nicio problemă cu clubul și nici nu voi avea.
Este un club pe care îl am în inimă și va rămâne acolo și după finalul acestei aventuri, care se încheie după câțiva ani în care am câștigat multe trofee. Sunt amintiri fantastice, care vor rămâne cu mine toată viața.
(n.r. Aveți vreun sfat pentru Xabi Alonso?) Îl apreciez foarte mult, dar nu am ce sfaturi să îi ofer. Are toate uneltele pentru a deveni un antrenor foarte bun în viitor”, a spus tehnicianul de 65 de ani.