FC Barcelona a dat o lovitură de top, iar anunțul cu privire la această realizare a fost făcut pe site-ul oficial al clubului.
Concret, Joao Cancelo (32 de ani), titular în naționala Portugaliei, a semnat un contract valabil până în vara anului 2029. Lusitanul fusese împrumutat pe „Spotify Camp Nou”, iar acum, acesta se află în centrul unui transfer definitiv, după despărțirea de saudiții de la Al-Hilal.
Joao Cancelo a ajuns prima dată la Barcelona în sezonul 2023-2024, împrumutat de la Manchester City. A bifat 42 de meciuri, marcând patru goluri și furnizând cinci assist-uri.
Apoi, fundașul de bandă a prins un transfer în Arabia Saudită, la Al-Hilal, înainte de a se întoarce în Spania, tot sub formă de împrumut, în ianuarie 2026.
La bază, Cancelo e apărător dreapta. Totuși, el s-a adaptat rapid cerințelor catalanilor, evoluând, în principal, pe poziția de fundaș stânga. L-a cucerit astfel pe antrenorul Hansi Flick (61 de ani).
Acum, germanul a hotărât că are nevoie în continuare de experiența și de calitatea lui Cancelo. Apetitul ofensiv al lusitanului este un detaliu crucial pentru Flick.
Pe site-ul fcbarcelona.com, ibericii au descris cariera lui Joao Cancelo. Inițial, cei de la Barcelona au vorbit despre începutul experienței portughezului în sportul-rege.
„Născut pe 27 mai 1994, Cancelo a început cariera în țara sa natală, la Benfica, unde a câștigat campionatul, cupa, Cupa Ligii și o supercupă. În vara anului 2015, a ajuns la Valencia, unde a jucat în 91 de meciuri înainte de a pleca în Italia.
Fundașul portughez a jucat pentru Inter Milano (2017-2018) și Juventus (2018-2019) în Italia, înainte de a se alătura echipei Manchester City în vara anului 2019. A rămas la clubul britanic timp de trei sezoane și jumătate, inclusiv două împrumuturi, unul la Bayern Munchen și celălalt la FC Barcelona.
De-a lungul anilor, a fost și un titular obișnuit în naționala Portugaliei. A jucat pentru echipele de tineret înainte de a debuta la prima formație, în septembrie 2016. De atunci, a fost inclus în mare parte în lot, având 73 de apariții și făcând parte din lotul câștigător al Ligii Națiunilor. De asemenea, a participat la ultimele două Cupe Mondiale și la ultimele Campionate Europene”, au notat catalanii.