Florin Tănase pare tot mai aproape de un transfer la Espanyol Barcelona, iar Sabin Ilie, fost jucător la Valencia, îl sfătuiește pe fotbalistul de la FCSB să nu dea cu piciorul unei astfel de oportunități.
Ex-atacantul susține că „Tase” are destule milioane de euro cât să trăiască liniștit în România, însă un transfer în La Liga ar fi ceva senzațional pentru cariera lui, într-un campionat în care ar evolua împotriva starului Kylian Mbappe.
Florin Tănase poate da lovitura la vară și să se transfere la Espanyol Barcelona, iar Sabin Ilie, fost jucător la Valencia, îl sfătuiește pe atacantul „roș-albaștrilor” să nu se mai gândească mult și să accepte imediat propunerea grupării iberice.
Ex-atacantul susține că Tănase a adunat destui bani până acum cât să trăiască liniștit în România, însă un transfer în La Liga ar fi ceva senzațional pentru cariera lui, CV-ul lui, într-un campionat în care ar evolua împotriva unor vedete de prim rang, ca francezul Kylian Mbappe de la Real Madrid.
„Banii, banii. Păi bă, nene, în România, dacă ai cinci milioane sau dacă ai opt, tot trăiești bine. Că tot, ce mai e trei în plus? Bă, rămâi, am jucat în Primera Division, faci povești, faci și tu poze cu Mbappe, vorba aia. Bine, glumesc acum, eu nici n-aș stat pe gânduri. Că nu cred că îi face o ofertă vreo echipă din Primera Division să-i dea mai puțin ca la FCSB. Nu cred!”, a declarat Sabin Ilie la Fanatik.
/https%3A%2F%2Fwww.prosport.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2025%2F02%2FPresa-italiana-l-a-laudat-pe-Florinel-Coman-pentru-cum-a-jucat-in-Atalanta-Cagliari-0-0-1-1400x1050.jpg)
Sabin Ilie a făcut o paralelă cu Florinel Coman, cel care a refuzat două oferte din Bundesliga, pentru ca într-un final să se transfere în Qatar. Ulterior, și-a dat și el seama de nivelul fotbalului de acolo și a acceptat imediat propunerea lui Cagliari, din Serie A, unul dintre campionatele din Top 5.
„Cel mai bun exemplu ți-l dau pe Coman. Cum am avut ofertă să plece în Germania? Două oferte, care știu eu de ele. Și ce a făcut? S-a dus pe unde s-a dus, prin Emirate sau pe unde a fost, prin Qatar. Și unde a ajuns? Unde se mănâncă fotbalul pe pâine.
În Italia, nu? Unde toată lumea vrea să fie Italia, Spania, Anglia. Cum să refuze Espanyol Barcelona? Păi cu Claudiu Răducanu a rămas în istorie. A căzut tot gardul, toată tribuna aia. Cu asta rămâi. Nu?”, a mai spus Sabin Ilie pentru sursa citată.