Șocul zilei în Anglia! VIDEO | Manchester City a pierdut surprinzător pe terenul lui Norwich: „Cetățenii” au fost conduși cu 2-0 și 3-1

Șocul zilei în Anglia! VIDEO | Manchester City a pierdut surprinzător pe terenul lui Norwich: "Cetățenii" au fost conduși cu 2-0 și 3-1
Șocul zilei în Anglia! VIDEO | Manchester City a pierdut surprinzător pe terenul lui Norwich: "Cetățenii" au fost conduși cu 2-0 și 3-1

Surpriza etapei din Premier League vine de la Norwich. Nou promovată în prima ligă din Anglia, echipa lui Daniel Farke a câștigat contra campioanei Manchester City, 3-2 pe teren propriu. „Canarii” au condus cu 2-0 și 3-1, elevii lui Pep Guardiola au luptat să revină, dar le-a fost imposbil să mai obțină ceva.

„Canarii” au condus cu 2-0 după golurile lui Kenny McLean (18) și Todd Cantwell (28), dar Sergio Aguero a redus din diferență chiar înainte de pauză, în minutul 45. Apoi, în repriza a doua, Teemu Pukki, finlandezul declarat fotbalistul lunii august în Premier League, a marcat în minutul 50 și a refăcut avantajul de două goluri al lui Norwich.

Într-o ultimă încercare de a obține măcar un punct, Rodri a marcat în minutul 88 și a făcut 3-2, cu primul său gol de la transferul la Manchester City, dar trupa lui Guardiola n-a mai găsit și drumul către golul al treilea, care le-ar fi asigurat un egal. E prima înfrângere suferită de City în acest sezon, dar al doilea pas greșit al „cetățenilor”. Manchester City a mai remizat, 2-2 pe teren propriu, cu Tottenham.

VIDEO CU TOATE GOLURILE MARCATE ÎN NORWICH – MANCHESTER CITY

În urma acestui rezultat, Manchester City a rămas pe locul doi în clasamentul din Premier League, cu 10 puncte, la cinci în urma liderului Liverpool. De partea cealaltă, Norwich e pe locul 12, cu doar șaes puncte acumulate în cinci etape.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]