ȘOC pe Nou Camp!** După ce a scăpat de Ibrahimovic, Messi mai „gonește” o vedetă din Barcelona! Villa, pus pe lista de transferuri

ȘOC pe Nou Camp!** După ce a scăpat de Ibrahimovic, Messi mai
  • Publicat:
  • Actualizat:

Barcelona s-a impus în „El Clasico”, cu 3-1, chiar pe Bernabeu, după ce Benzema a deschis scorul în primul minut.

Unul dintre jucătorii determinanți ai „extratereștrilor”, David Villa, a fost scos la vânzare de Barcelona, după niște presupuse discuții între atacantul venit de la Valencia și starul argentinian Lionel Messi. Se pare că Villa este nemulțumit de faptul că este jucat în bandă, poziția lui preferată fiind acea de atacant central, în spatele vârfurilor, exact acolo unde Pep îi preferă pe Alexis Sanchez și pe Leo Messi.

Conform Marca, pentru achiziționarea lui David Villa s-au înscris în cursă trei cluburi din Premier League: Chelsea, Liverpool și Aston Villa.

Atacantul în vârstă de 30 de ani a început ca titular numai 8 meciuri din această ediție a Primerei Division.

40 de milioane de euro au plătit catalanii pentru transferul lui Villa de la Valencia, în 2010.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”

Prima competiţie de frumuseţe AI din lume

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…