Și legendele plâng câteodată. Ryan Giggs, despre cel mai trist meci al carierei: „M-am gândit serios să mă retrag”

Și legendele plâng câteodată. Ryan Giggs, despre cel mai trist meci al carierei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ryan Giggs (43 de ani), fostul jucător de la Manchester United, a dezvăluit recent că primul moment din cariera sa în care s-a gândit la retragere a fost după finala UEFA Champions League din 2009 în fața Barcelonei (0-2). Galezul spune că înfrângerea în fața echipei antrenate pe atunci de Pep Guardiola l-a pus serios pe gânduri în ceea ce privește retragerea, pentru că britanicii fuseseră depășiți foarte clar din punct de vedere tactic.

După finala de la Roma din 2009, cel mai longeviv jucător din istoria Premier League a acuzat șocul înfrângerii: „Prima dată când am înfruntat echipa lui Pep Guardiola am stat singur după meci și pentru prima dată în cariera de jucător m-am gândit serios să mă retrag din fotbal. Finala din 2009 a fost cel mai trist moment al carierei mele de 23 de ani. Celor de la Barça le ieșise jocul în acea zi, nouă nu. În timp ce contemplam la viața mea, în acel moment m-au copleșit emoțiile, și am decis că nu mai vreau să simt acea senzație din nou. Dacă asta însemna să mă las de fotbal, cel puțin la acel moment, atunci așa să fie„, scrie Giggs într-un articol semnat chiar de el în Daily Telegraph.

Ryan Giggs a amintit și despre adversarul său de la acea vreme și spune despre fostul antrenor de la FC Barcelona și Bayern Munchen: „Guardiola este cu siguranță cel mai bun antrenor al generației lui.” Însă galezul nu s-a retras după finala din 2009, scor 0-2 (Eto”o 10”, Messi 70”) și avea să sufere o nouă înfrângere în fața trupei blaugrana doi ani mai târziu, la Londra. Pe Wembley, campioana de atunci a Angliei se înclina din nou în fața echipei pregătite de Pep Guardiola, 1-3 (Rooney 34” / Pedro 27”, Messi 54”, Villa 69”). De-a lungul carierei care a ținut mai mult de două decenii, Ryan Giggs a jucat 1.027 de meciuri și a câștigat 34 de trofee.

Articol scris de Cătălin Chivulescu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Va fi obligatoriu pentru mașinile pe benzină sau motorină. Intră în vigoare din 1 mai
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen