Și „galacticii” se refuză: „Nu vreau la Real, sunt la cel mai important club din lume”

Și
  • Publicat:
  • Actualizat:

Real Madrid, clubul care are în vitrină cele mai multe Cupe ale Campionilor și cele mai multe trofee interne în Spania, este un El Dorado pentru majoritatea fotbaliștilor de pe planetă. Nu și pentru un chilian care face furori pe final de campionat în Italia.

Numele lui este Arturo Vidal, Juventus Torino felicitându-se că a făcut o afacere bună când l-a transferat de la Leverkusen. Tehnicianul celor de la Real Madrid, Jose Mourinho vrea să întărească echipa cu mijlocașul din Chile, mai ales că pe postul acela Kaka și Granero nu au dat randamentul dorit.

Vidal a aflat de interesul celor de la Real, însă și-a manifestat intenția de a rămâne în Italia. „Eu la Real Madrid? Nu, nu, sunt deja la cel mai important club din lume. Iar sezonul viitor fanii lui Juve vor vedea tot ce e mai bun în Arturo Vidal”, a sunat refuzul surprinzător al chilianului, care nu visează să îmbrace tricoul blanco.

Pentru cei care cred că e vorba doar de faptul că torinezii trag de preț, directorul sportiv Giuseppe Marotta a întărit refuzul „Bătrânei Doamne”: „Am spus foarte clar Realului că Vidal nu e de vânzare. Nu e vorba de bani. Pur și simplu Arturo e unul din pilonii lui Juve acum și în viitor. Și cu asta basta!”, a înlăturat zvonurile Marotta.

12,5 milioane de euro a plătit Juve lui Leverkusen când l-a adus pe Vidal 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup