Și-au ucis campionatele!** În 4 dintre cele 5 mari ligi ale Europei liderii au luat un avans considerabil în fața contracandidatelor

Și-au ucis campionatele!** În 4 dintre cele 5 mari ligi ale Europei liderii au luat un avans considerabil în fața contracandidatelor
  • Publicat:
  • Actualizat:

Barcelona, Bayern, Manchester United și Juventus s-au desprins în fruntea întrecerilor interne

În Franța, PSG are un avantaj de doar cinci puncte, cu nouă etape rămase de jucat

După un parcurs de regularitate, în care nu a pierdut decât zece din cele 69 dintre punctele puse în joc până acum, Steaua e lider în Liga I, cu 12 puncte în fața ocupantei locului secund, Astra Giurgiu. Practic, steliștii sunt aproape campioni, deși au mai rămas 11 etape de jucat în acest sezon. O situație întâlnită și în patru dintre cele mai puternice cinci campionate din Europa.

„Diavolii”, campioni pentru a 20-a oară

În Anglia, situația e deja clară. Manchester United are 15 puncte în fața lui Manchester City cu doar nouă etape rămase de disputat din întrecerea engleză. O diferență uriașă nu atât prin prisma numărului de puncte, ci a jocului celor două echipe. În acest sezon, City a arătat ca o echipă blazată, satisfăcută cu titlul din sezonul trecut, având mari probleme în compartimentul ofensiv. Asta în timp ce „diavolii” au câștigat 10 din ultimele 11 meciuri, iar în ultimele cinci partide nu au primit gol! Iar unele case de pariuri au plătit deja câștigurile celor care au mizat pe United înaintea sezonului, deși anul trecut City a recuperat un handicap de opt puncte în ultimele cinci etape, câștigând titlul în ultima secundă. Motivul? Nicio echipă nu a câștigat titlul în istoria primei ligi engleze când a avut un handicap de 15 puncte cu doar 27 de puncte rămase în joc.

Barça își ia revanșa în fața Realului

Deși a avut o perioadă critică, în care a pierdut de două ori într-o săptămână cu Real Madrid la finalul lui februarie, Barcelona continuă să domine prima ligă spaniolă. Cu zece etape înainte de finalul sezonului, catalanii au 74 de puncte, după un parcurs asemănător cu cel al Stelei, în care nu au pierdut decât zece puncte. „Ne concentrăm deja pe Cupă și Liga Campionilor”, a recunoscut acum o lună Jose Mourinho, antrenorul Realului, când Barça avea 16 puncte în fruntea clasamentului din Primera.

Bayern doboară record după record

Bundesliga ar putea fi decisă chiar peste două săptămâni, deși au mai rămas opt etape de jucat din întrecerea germană. După un sezon în care a doborât record după record în ceea ce privește eficiența defensivă și numărul de puncte câștigate, Bayern are 20 de puncte în fața locului secund, Dortmund. Bavarezii mai au nevoie de un singur succes cu Hamburg pe 30 martie, coroborat cu un eșec al lui Dortmund în fața lui Stuttgart pentru a câștiga matematic titlul. Ar fi un record pentru Bundesliga, nicio echipă nereușind să câștige titlul din martie.

Juve, succes cu repetiție în Serie A

Deși nu are decât nouă puncte avantaj în fața lui Napoli cu nouă etape rămase de disputat în Serie A, Juventus pare deja distanțată în lupta pentru titlul de campioană. Deși nu a mai repetat parcursul fără înfrângere din sezonul trecut, „Bătrâna Doamnă” a dominat liga italiană în acest sezon, profitând de sincopele adversarelor tradiționale, Inter și Milan. Iar Napoli, ocupanta locului secund, a câștigat duminică primul meci (3-2 cu Atalanta), după mai bine de o lună și jumătate.

Franța. singurul campionat nedecis

În Franța, situația rămâne însă deschisă. După investițiile masive ale familiei qatareze Al Thani, PSG e favorită la titlu, însă are doar cinci puncte în fața ocupantei locului secund, Lyon. Totuși, situația în campionatul din Hexagon este departe de a fi decisă. Niciuna dintre ocupantele podiumului nu a câștigat mai mult de două partide în ultima lună. Și nu ar fi surprinzător ca titlul să fie decis în penultima etapă, atunci când PSG se deplasează pe „Gerland”.

 

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Legea care intră în vigoare în România. Devine obligatoriu în toată țara
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen