Schuster, demis de la Real Madrid!

Schuster, demis de la Real Madrid!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Șocant! Real Madrid l-a demis pe Bernd Schuster cu numai 24 de ore înaintea ultimului meci din Liga Campionilor, în care „galacticii“ vor da piept pe „Santiago Bernabeu“ cu fosta campioană a Rusiei, Zenit St. Petersburg.

Eșecul înregistrat în ultima etapă de campionat, 3-4 cu FC Sevilla, i-a fost fatal tehnicianului german. În plus, imediat după înfrângerea în fața andaluzilor, Schuster a dat dovadă de lipsă de tact și a declarat că elevii săi nu vor avea nicio șansă în fața Barcelonei, lucru care i-a deranjat pe oficialii madrileni.

Demiterea antrenorului german a fost anunțată oficial într-o conferință de presă ieri după-amiază, unde oficialii Predrag Mijatovic și Miguel Angel Arroyo au făcut public și faptul că Juande Ramos este noul antrenor al lui Raul și compania. Schuster a condus echipa „albilor” timp de un an și jumătate, reușind să câștige titlul de campion în Primera, în prezent însă Real aflându-se la 9 puncte distanță de rivalii de moarte de la FC Barcelona.

Interesant este faptul că Sevilla, echipă cu care Juande Ramos a câștigat de două ori Cupa UEFA, Cupa Spaniei și Supercupa Europei, a pus umărul la revenirea acestuia în Primera și nu oriunde, ci pe banca celei mai galonate echipe din Peninsula Iberică.

Ramos, „inventatorul“ Sevillei

Juande Ramos poate fi considerat o opțiune surprinzătoare a președintelui Ramon Calderon. Deși a scris istorie la FC Sevilla, echipă cu care a câștigat de două ori consecutiv Cupa UEFA, în edițiile 2005-2006 și 2006-2007, Ramos a avut o ultimă experiență nereușită ca antrenor la Tottenham. În acest sezon, a lăsat echipa londoneză pe ultimul loc în Premier League, după un start de campionat catalogat drept cel mai slab din istoria grupării de pe „White Hart Lane”. De remarcat e că, acum mai bine de un deceniu, Ramos a fost tehnicianul echipei secunde a lui FC Barcelona, marea rivală a lui Real Madrid din Primera.

Daniel Vlad / Autor
Daniel e jurnalist sportiv din anul 2003, în prezent fiind reporter special la ProSport. Din 2003 și până în 2013 a lucrat la ProSport, după care în perioada 2013 - 2019 a activat la Fanatik. Din 2019 a revenit în echipa ProSport, unde evoluează și în prezent. În cei 21 de ani de presă, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la iveală”
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la…
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Afacerea cu care investitorii arabi ar putea da lovitura în România. Şeicii vor să facă aici bani frumoşi
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian Mutu
Cine a fost românul celebru care a fost febleţea lui Naomy: Cel mai drăguţ! Ce a putut spune despre Adrian…
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
S-a dat INTERDICŢIE de la Guvern. A devenit ILEGAL chiar din 2024
S-a dat INTERDICŢIE de la Guvern. A devenit ILEGAL chiar din 2024
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Adio, doamnă! Vestea morții ei a picat ca un trăsnet
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen