Scandalul anului în Germania: „O să spui așa!” Un cititor pe buze explică cum a fost instruit Kiessling să reacționeze după „golul fantomă”. De ce nu i-a zis nimic arbitrului

Scandalul anului în Germania:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Scandalul provocat de „golul fantomă” atribuit lui Stefan Kiessling în partida Hoffenheim – Leverkusen, scor 1-2, continuă, iar presa din Germania caută noi elemente prin care să explice ce s-a întâmplat exact și de ce atacantul nu a recunoscut că mingea nu a intrat în poartă, deși prima sa reacție a fost în mod clar una de dezamăgire. (Și-a pus mâinile în cap văzând că mingea trece pe lângă poartă).  (VEZI AICI FAZA)

Bild a rugat un cititor pe buze să „traducă” ce a vorbit Kiessling cu purtătorul de cuvânt al lui Leverkusen imediat după ultimul fluier al arbitrului. Cei doi au purtat o scurtă discuție, înainte ca atacantul „aspirinelor” să apară în fața camerelor de luat vederi, iar specialistul la care au apelat jurnaliștii Bild, Judith Goeller, a dezvăluit ce instrucțiuni a primit vârful de atac: „Purtătorul de cuvânt i-a spus lui Kiessling: Trebuie să zici că nu ai văzut nimic!„.

Nu l-a pus să mintă

Contactat de Bild,  Dirk Mesch a recunoscut discuția, dar a precizat că nu i-a indicat atacantului să mintă cu bună știință, ci doar să explice exact ce s-a întâmplat și care a fost motivul pentru care nu i-a spus arbitrului ce s-a întâmplat:  „I-am spus lui Stefan că nu am văzut poarta de unde stăteam în tribună. Am văzut că avea mâinile pe față și m-am gândit că mingea a trecut pe lângă. Când m-am uitat din nou, mingea era în plasă. La fel a perceput și el momentul. Din acest motiv i-am spus: trebuie să spui că nu ai văzut. Nu, nu a fost vorba de vreo tactică… El a fost întotdeauna un tip sincer și trebuie să își păstreze credibilitatea”.
 

Scuza lui Kiessling

După meci, Kiessling și-a cerut scuze, dar a explicat că nu a fost convis 100% că mingea trimisă de el cu capul a trecut pe lângă minge.

„Dragi fani, prieteni și toți cei care mi-ați scris. Pot să înțeleg reacțiile după cele întâmplate la Hoffenheim, eu însumi sunt supărat. După ce am văzut reluările, mi-e clar: nu a fost gol valabil. În timpul jocului nu mi-am dat seama de asta, dar mingea a ajuns cumva în poartă. Asta i-am spus și arbitrului. Îmi pare rău pentru toți fanii sportului și pentru cursul pe care l-a luat meciul. Corectitudinea este foarte importantă în sport și pentru mine, personal”, a scris Kiessling pe Facebook.

Clubul Hoffenheim a depus un memoriu după golul „fantomă” de la meciul pierdut în fața echipei Bayer Leverkusen, scor 1-2, vineri seară, în campionatul Germaniei, a anunțat Federația Germană de Fotbal (DFB), precizând că este în contact cu FIFA în ceea ce privește acest caz, informează AFP.

DFB a precizat că va asculta zilele următoare variantele arbitrului Felix Brych, celor două cluburi și Comisiei de Control.
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Regula care NU îți dă voie să circuli cu mașina. E OBLIGATORIU conform Codului Rutier din România
Regula care NU îți dă voie să circuli cu mașina. E OBLIGATORIU conform Codului Rutier din România
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…