Scandal uriaș la Real înaintea meciului cu Galata:** clubul spaniol a fost favorizat, UEFA urmărește atent cazul! Ce s-a întâmplat în Madrid

Scandal uriaș la Real înaintea meciului cu Galata:** clubul spaniol a fost favorizat, UEFA urmărește atent cazul! Ce s-a întâmplat în Madrid
  • Publicat:
  • Actualizat:

Real Madrid se află în mijlocul unui scandal uriaș chiar înainte de meciul cu Galatasaray din această seară. Comisia Europeană anchetează afacerile încheiate între clubul madrilen și autorități,

The Independent notează azi că Oficiul Concurenței din cadrul Comisiei Europene, departament condus de spaniolul Joaquin Almunia, a amânat luarea deciziei în acest caz, fapt pentru care speța a fost preluată de juriștii Comisiei Europene.

Problema care a generat această anchetă a fost schimbul de terenuri dintre Consiliul Local din Madrid și Real. Autoritățile ar fi cedat terenuri către club, sub nivelul pieței, terenuri pe care Real va construi un mall și un complex hotelier. Ca toate marile cluburi europene, Real se supune regulilor UEFA care prevănd ca astfel de entități să se autofinanțeze și să se poată susține fără niciun fel de ajutor din partea statului. În cazul în care această problemă nu se va rezolva rapid, iar legea fair-play-ului financiar va intra în vigoare sezonul viitor, Real va intra și sub incidența acestei noi norme.

Real Madrid nu se află la primul „episod” de acest gen. În 1998, clubul madrilen a mai primit un ajutor din partea autorităților: în acel an Real a primit un teren în partea de nord a orașului, teren ce era evaluat la acea dată la o sumă echivalentă cu 421.000 de euro. În 2011, când Consiliul Local a vrut să răscumpere terenul valoarea de piață a acestuia crescuse cu 5400% ceea ce înseamnă că avea un preț de 22,7 milioane de euro. Evident că autoritățile nu au avut această sumă, iar terenul a rămas la Real care l-a folosit pentru a construi un alt complex.

Real Madrid se apără în acest ultim caz și spune că prețul terenului a crescut direct proporțional cu „boom-ul imobiliar” din acea perioadă și nu poartă nicio vină pentru asta.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele