Scandal uriaș în Emirate! Olăroiu riscă să fie arestat

Redactor:
Robert ZANFIR
Scandal uriaș în Emirate! Olăroiu riscă să fie arestat
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cosmin Olăroiu este în mijlocul unui scandal uriaș în Emiratele Arabe Unite. Fostul antrenor al Stelei a fost amendat cu 500 de mii de euro de către Federația EAU de fotbal, după ce acesta a rupt contractul cu Al Ain și a semnat cu Al Ahli.

Fosta echipă îi cere daune uriașe antrenorului român, care a reacționat și i-a acuzat extrem de dur pe oficialii arabi:

„Se vede ce decizii dă Federația! O rușine! N-am niciun contract cu ei, dar s-au dus la Federație cu un contract nesemnat și neștampilat. Dacă ei zic că am semnat contract cu ei, păi atunci să îmi plătească salariul pentru contractul respectiv. Și trebuie să-mi plătească mulți bani!”, au fost vorbele lui Olăroiu, care au provocat furie în Emirate

Mai mult de atât, soarta lui Oli în Emirate s-a îngreunat. Șeicii amenință cu o pedeapsă drastică, iar românul riscă și închisoarea.

„Surse judiciare din Emiratele Arabe Unite au menționat faptul că Olăroiu a comis o infracțiune care se pedepsește cu închisoare și o penalitate financiară. Aceste surse au relevat că infracțiunea nu are legături cu activitatea sportivă, ci a fost o infracțiune pentru care Olăroiu este responsabil. Justiția va demara acțiunile necesare bazându-se pe probele existente în acest caz pentru a demonstra că Olăroiu este vinovat”, scriu cei de la Bridge Media (Emiratele Arabe Unite), conform ziare.com.

Nici actualul club al lui Olăroiu nu a rămas fără reacție: șeicii amenință că vor lua măsuri în cazul antrenorului.

Olăroiu mai are contract cu Al-Ahli până în 2016 și un salariu de 4 milioane de dolari pe an.

Contactat de arabi, și Maradona îl pune la zid pe Olăroiu: „E un om lipsit de respect”

„Olăroiu este un om și un antrenor lipsit de respect. Nu sunt surprins de reacția lui, pentru că el nu respectă pe nimeni și nu face decât să provoace. Eu am avut mai multe altercații cu el pentru că el nu știe să se comporte în prezența altor oameni”, a spus Maradona.
 

Robert ZANFIR / Redactor
Autor Prosport.ro si la ziarul Prosport. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Regulă pentru toți proprietarii de terenuri din România. Legea spune foarte clar
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen