S-au îndrăgostit de Klopp după mai puțin de un an. Șefii lui Liverpool i-au propus un nou contract, neamțul a semnat până în 2022: „Sunt onorat!”

S-au îndrăgostit de Klopp după mai puțin de un an. Șefii lui Liverpool i-au propus un nou contract, neamțul a semnat până în 2022:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul Jurgen Klopp și-a prelungit, vineri, contractul cu formația engleză FC Liverpool până în vara anului 2022, potrivit unui comunicat oficial al clubului.

Tehnicianul german a început discuțiile cu oficialii lui Liverpool la începutul acestei luni. Klopp mai avea doi ani de contract la gruparea care evoluează pe Anfield Road.

Totodată, Zeljko Buvac și Peter Krawietz, membrii ai staff-ului tehnic, și-au prelungit contractele.

Jurgen Klopp (49 de ani) a venit la Liverpool de la Borussia Dortmund în luna octombrie a anului trecut și este apreciat de către fanii și conducerea „cormoranilor”. În sezonul trecut, Liverpool a reușit să ajungă în finalele Europa League și a Cupei Ligii Angliei, dar s-a clasat pe un dezamăgitor loc opt în Premier League.

Principalul finanțator, John Henry, și președintele Tom Werner au precizat că mutarea a fost inițiată de către aceștia: „Când ai o persoană de calitatea lui Jurgen Klopp în structura clubului, cea mai logică mutare este să asiguri o înțelegere pe termen lung. Ar fi iresponsabil altfel. Motivația primordială din spatele acestei decizii este angajamentul lui Klopp pentru îmbunătățire și dezvoltare. Ideile și planurile sale pentru infrastructura fotbalistică ne încântă și cred că este în beneficiul clubului să-l avem alături mult timp. Vrem să evităm o eventuală distragere a atenției și orice dubiu. Jurgen este un antrenor de clasă mondială, iar managementul lui va fi un punct cheie al realizărilor clubului nostru”.

Cu ocazia acestui eveniment, Jurgen Klopp a declarat pentru site-ul oficial al lui Liverpool: „Este greu să exprim în cuvinte cât sunt de onorat pentru angajamentul manifestat față de mine de către proprietari și club în general. Sunt abia la începutul unui drum și este incredibilă legătura pe care o am deja cu acest loc special. Trebuie să recunosc că odată cu acest angajament vine și o mare responsabilitate. Întotdeauna voi pune jucătorii și dezvoltarea echipei în prim plan. Este fantastic faptul că proprietarii clubului sunt la fel de devotați acestui proiect ca și noi. Fiind mereu împreună, vom fi mai puternici, mai buni, iar succesele noastre vor fi mai dulci”.

Liverpool va începe campania de pregătire a noului sezon cu un meci amical împotriva formației engleze Tranmere Rovers (din a cincea ligă), vineri.

Sursa: MEDIAFAX

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele