S-a mișcat rapid! La nici 24 de ore după ce s-a despărțit de Dinamo, Busuladzic și-a găsit echipă: e așteptat să semneze pe două sezoane

Autor: Valentin Nastaila Publicat: 15 Aug. 2017, 10:16 Actualizat: 15 Aug. 2017, 10:17 Campionate Externe
S-a mișcat rapid! La nici 24 de ore după ce s-a despărțit de Dinamo, Busuladzic și-a găsit echipă: e așteptat să semneze pe două sezoane

Azer Busuladzic pare să-și fi găsit echipă la nici 24 de ore după ce s-a despărțit de Dinamo. Mijlocașul bosniac a fost ‘pus pe liber’ de formația din „Ștefan cel Mare” luni după-amiază, dinamoviștii precizând că ‘ruptura’ s-a produs pe cale amiabilă.

Potrivit presei din Grecia, Busuladzic ar fi ajuns la un acord cu Atromitos și este așteptat să semneze în zilele următoare un contract valabil pe două sezoane.

În sezonul trecut, Atromitos a terminat pe locul 8 în clasamentul primei ligi din Grecia, cu 39 de puncte. Noul sezon va începe sâmbătă, 19 august, iar Atromitos va juca ultimul meci al primei etape, luni, confruntarea cu Apollon Smirnis.

Busuladzic, în vârstă de 25 de ani, care are și cetățenie daneză a jucat până acum la Vejle Boldklub și Odense BK, ambele formații din Danemarca, iar în 2016 a venit la Dinamo.

În vârstă 25 de ani, Busiladzic semnase cu Dinamo în vara lui 2016, fiind unul dintre jucătorii de bază ai roș-albilor în sezonul trecut, cu 39 de partide jucate în toate competițiile, dintre care 35 ca titular. În acest sezon, Busuladzic strânsese 4 prezențe (3 în Liga 1 și una în Europa League).

 

Autor: Valentin Nastaila Publicat: 15 Aug. 2017, 10:16 Actualizat: 15 Aug. 2017, 10:17 Campionate Externe
Pe aceeași temă
Cum arată Micul Hercule acum. Giuliano Stroe e la liceu și ultimele imagini cu el au șocat internetul
Cum arată Micul Hercule acum. Giuliano Stroe e la liceu și ultimele imagini cu el au șocat internetul
Problemele Netflix cu mafia lemnului din România. Jurnalişti sechestraţi în timpul filmărilor
Problemele Netflix cu mafia lemnului din România. Jurnalişti sechestraţi în timpul filmărilor
Rares Bogdan o face PRAF pe Viorica Dancila! INCREDIBIL ce a putut sa spuna despre fostul premier
Rares Bogdan o face PRAF pe Viorica Dancila! INCREDIBIL ce a putut sa spuna despre fostul premier
Copil-minune în Belgia: absolvent universitar de inginerie electrică la 9 ani, plănuieşte să facă şi Medicina
Copil-minune în Belgia: absolvent universitar de inginerie electrică la 9 ani, plănuieşte să facă şi Medicina
BOMBA MOMENTULUI: Neymar ar putea ajunge la Barcelona in iarna! Detaliul care face mutarea tot mai evidenta! Anuntul momentului in Spania
BOMBA MOMENTULUI: Neymar ar putea ajunge la Barcelona in iarna! Detaliul care face mutarea tot mai evidenta! Anuntul momentului ...
ULTIMA ORA! S-a sinucis in aceasta dimineata
ULTIMA ORA! S-a sinucis in aceasta dimineata
A început montarea de parapete pe rulouri pe E85 „Drumul morții”
A început montarea de parapete pe rulouri pe E85 „Drumul morții”
Problemele cu care ne
confruntăm la sistemul de frânare al maşinii. De ce tremură volanul
Problemele cu care ne confruntăm la sistemul de frânare al maşinii. De ce tremură volanul
Schimbare majoră: Ce se întâmplă cu magazinele Kaufland
Schimbare majoră: Ce se întâmplă cu magazinele Kaufland
Această TÂNĂRĂ mulatră l-a invitat să petreacă o noapte împreună. După ce au FĂCUT sex, a plecat la el acasă. Surpriza ULUITOARE a venit a doua zi
Această TÂNĂRĂ mulatră l-a invitat să petreacă o noapte împreună. După ce au FĂCUT sex, a plecat la el acasă. ...
BOMBĂ | E nebunie totală în familia lui Becali. Patronul FCSB a rămas fără cuvinte şi pregăteşte milioanele de euro pentru o nouă petrecere
BOMBĂ | E nebunie totală în familia lui Becali. Patronul FCSB a rămas fără cuvinte şi pregăteşte milioanele de euro ...
Umilință cruntă pentru PSD! O cloacă de nermernici care a subjugat România
Umilință cruntă pentru PSD! O cloacă de nermernici care a subjugat România
Acuzații dure, înainte de România - Suedia! Decizia lui Cosmin Contra
Acuzații dure, înainte de România - Suedia! Decizia lui Cosmin Contra
Boala extrem de contagioasă, decoperită la graniţa României cu Ucraina
Boala extrem de contagioasă, decoperită la graniţa României cu Ucraina
Veste SOC in lumea vedetelor din Romania! A ajuns de URGENTA la spital cu o FURCULITA in gat
Veste SOC in lumea vedetelor din Romania! A ajuns de URGENTA la spital cu o FURCULITA in gat
SCANDAL! Bote o face praf pe Iulia Albu:
SCANDAL! Bote o face praf pe Iulia Albu: "S-A.."
Un om de afaceri a plătit 3,7 MILIOANE de dolari pentru o noapte cu această actriţă celebră. La scurt timp după aceea a avut parte de o SURPRIZĂ extrem de neplăcută. Cazul a ajuns la Curtea Supremă
Un om de afaceri a plătit 3,7 MILIOANE de dolari pentru o noapte cu această actriţă celebră. La scurt timp după aceea ...
Telefon performant Samsung la doar 200 de lei, în oferta de Black Friday a unui magazin. Va fi bătaie pe el!
Telefon performant Samsung la doar 200 de lei, în oferta de Black Friday a unui magazin. Va fi bătaie pe el!
Profeţiile lui Nostradamus până în 2028. Cinci zodii care vor sta sub semnul banilor, al dragostei şi norocului
Profeţiile lui Nostradamus până în 2028. Cinci zodii care vor sta sub semnul banilor, al dragostei şi norocului
A rămas însărcinată la doar o lună de la nunta de poveste. Nimeni nu se aștepta!
A rămas însărcinată la doar o lună de la nunta de poveste. Nimeni nu se aștepta!
Cum a aflat Catrinel Sandu ca fostul ei soț avea o amanta! A parasit-o in cel mai josnic mod: 'Sunt iubita soţului tău de doi ani. Voiam doar să îţi zic că nu o să mai fie cu tine'
Cum a aflat Catrinel Sandu ca fostul ei soț avea o amanta! A parasit-o in cel mai josnic mod: 'Sunt iubita soţului tău ...
Nunta mare in showbiz! S-a casatorit a doua oara, dupa ce a fost parasita de primul sot pentru amanta
Nunta mare in showbiz! S-a casatorit a doua oara, dupa ce a fost parasita de primul sot pentru amanta
Dacia a lansat un MODEL NOU! Iată cum arată și cât costă viitorul BESTSELLER românesc
Dacia a lansat un MODEL NOU! Iată cum arată și cât costă viitorul BESTSELLER românesc
FOTO! Cum a ajuns să arate acum Kitty Cepraga, cea mai sexy vedetă TV a anilor 2000!
FOTO! Cum a ajuns să arate acum Kitty Cepraga, cea mai sexy vedetă TV a anilor 2000!
IMAGINI ÎN PREMIERĂ. Cristi Borcea, vacanţă cu Valentina Pelinel şi Mihaela Borcea! Milionarul, masat ca un împărat!
IMAGINI ÎN PREMIERĂ. Cristi Borcea, vacanţă cu Valentina Pelinel şi Mihaela Borcea! Milionarul, masat ca un împărat!
eMag Black Friday Catalog Oferte LIVE BLOG – Avem reducerile
eMag Black Friday Catalog Oferte LIVE BLOG – Avem reducerile
Horoscop zilnic – 15 Noiembrie 2019 – Zodia Pești
Horoscop zilnic – 15 Noiembrie 2019 – Zodia Pești