Rusia nu e Ucraina. Zenit, la al doilea meci fără gol marcat în campionatul Rusiei. Echipa folosită de Lucescu în meciul cu Ufa

Rusia nu e Ucraina. Zenit, la al doilea meci fără gol marcat în campionatul Rusiei. Echipa folosită de Lucescu în meciul cu Ufa

Zenit Sankt Petersburg a înregistrat a doua remiză „albă”, în campionat, de această dată împotriva lui Ufa, scor 0-0. În prima etapă a campionatului, echipa antrenată de Mircea Lucescu a remizat identic, „acasă” cu Lokomotiv Moscova (0-0).

Fără Hulk, plecat la Shanghai SIPG, dar cu Wistel pe teren, Zenit a terminat la egalitate, scor 0-0 cu Ufa, la 2000 de kilometri distanță de propriul teren. Pentru Zenit a jucat noua achizție, Robert Mak, care a fost introdus pe teren în minutul 64 al partidei, în timp ce Giuliano, fotbalist adus de la Gremio, nu a făcut parte din lotul rușilor.

Mircea Lucescu a trimis în teren următorul „11”: Lodygin – Smolnikov, Neto, Criscito, Zhirkov – Garcia, Mauricio (Yusupov min. 75), Kokorin (Kerzhakov, min 78), Witsel, Shatov – Djordjevic (Mak, min 64).

Zenit va juca etapa următoare împotriva lui FC Rostov, „acasă”, pe 12 august. Echipa din Sankt Petersburg ocupă locul șase în campionat, cu două puncte, după două etape.


Articol scris de DAN MIREA

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]