Ronaldo a spart 10.000 de lire sterline într-o singură noapte

Potrivit Mirror, atacantul a fost văzut într-un club de noapte din Los Angeles. Deși se află în recuperare după operația suferită la glezna dreaptă, jucătorul lui Manchester United a încercat să danseze folosindu-și ambele picioare.
Ronaldo a spart 10.000 de lire sterline într-o singură noapte

Potrivit Mirror, atacantul a fost văzut într-un club de noapte din Los Angeles. Deși se află în recuperare după operația suferită la glezna dreaptă, jucătorul lui Manchester United a încercat să danseze folosindu-și ambele picioare.

A rezistat asaltului "admiratoarelor"

Insoțit de doi prieteni, omul dorit cu ardoare de Real Madrid a cheltuit mai mult de 13.000 de euro pe vodcă și sampanie, iar in jurul său și al amicilor săi s-au strâns, "brusc", patru dame de companie.

Deși au încercat din rasputeri să-l prindă în mreje, domnișoarele s-au văzut, în mod repetat, respinse de starul lusitan dar s-au consolat cu tovarășii acestuia, mult mai putin "fițoși" decât tipul lansat de Loți Boloni la Sporting Lisabona

Glezna a rezistat destul de bine

Cuprins de aburii alcoolului, vedeta a încercat, la un moment dat, să danseze dar, schițând gesturi de durere, a renuntțat repede.

Totul, spre amuzamentul fetelor care nu i-au iertat curajul de le fi refuzat avansurile.

Spre dimineață Ronaldo a părăsit, singur, stabilimentul, el și fetele plecând în direcții diferite.

Nu se precizează dacă a fost sau nu o tactică pentru a înșela vigilența martorilor aflați la locul cu pricina.

Oricum, există și un motiv de bucurie pentru Cristiano, evident abătut după accidentarea la glezna care-l va ține pe tușă aproximativ trei luni de zile.

Șefii lui Manchester au acceptat să se așeze la masa tratativelor cu Real Madrid, ținta declarată a lui Ronaldo care a făcut, în mai multe rânduri, declarații de dragoste madrilenilor.

 

articol scris de Octavian METONI

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Moartea Mădălinei Apostol, o greșeală fatală? Ce ar fi indicat primele rezultate medico-legale
Cancan.ro
Țara care te plătește cu 5.000 de euro pe an să trăiești pe o insulă de vis. Condițiile pentru a primi banii
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Urma un tratament medicamentos! Cum au arătat ultimele luni din viața ei
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Soția generalului Dorin Ioniță, ultimul gest de iubire. Ce mesaj emoționant i-a scris pe coroana funerară
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Aproape toate mașinile au acest buton. Dar dacă îl apeși, s-ar putea să apară probleme la care nu te-ai aștepta
Promotor.ro
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
AVERTISMENT PENTRU ȘOFERI! Cât te poate costa, mai nou, schimbarea bruscă de bandă?!
Mediafax Spania