Ronaldinho, urcușuri și coborâșuri

Ronaldinho, urcușuri și coborâșuri
  • Publicat:
  • Actualizat:

Fostul jucător al Barcelonei a ajuns, în sfârșit, pe San Siro.

Berlusconi, "obsedat" de Dinho încă de acum doi ani speră ca, împreună cu compatrioții săi, Kaka și Pato, să readuca "lo scudetto" după cinci ani de secetă.

Dubii asupra stării sale reale de sănătate

"Dințosul" a avut, pe Nou Camp, un sezon de coșmar. Accidentări, reale sau închipuite, mai multe kilograme în plus care i-au stricat imaginea în ochii suporterilor, toate acestea îi fac pe ziariștii italieni să se întrebe cât a mai rămas din cel care înscria, pe Bernabeu, două goluri magice care i-au facut pe spectatorii madrileni să-l aplaude în picioare.

Înaintea lui, doar Maradona se mai bucurase de o asemenea apreciere a valorii sale pe stadionul dușmanilor de moarte.

Barcelona și Brazilia îi mulțumesc

Jucătorul din țara cafelei a câștigat două campionate cu Barcelona (în 2005 și 2006), o dată Champions League, dar și Cupa Mondială în 2002, evoluând pentru naționala verde-oro. Copiii îl idolatrizează, imaginea sa cu dinții a la Bugs Bunny făcând deliciul benzilor desenate în țara sa natală.

O carieră începută în fotbalul în sală

Ronaldo de Assis Moreira, cunoscut în America de Sud ca Ronaldinho Gaucho, s-a nascut la Porto Alegre, oraș din sudul Braziliei în care s-au format fotbaliști ca Falcao, Emerson, Dunga sau Pato. Încă de copil începe să joace fotbal în cinci iar un pic mai târziu trece la fotbalul adevarat, impulsionat de fratele său Roberto, care îi va deveni și impresar.

23 goluri într-un turneu juvenil

Mass-media braziliană exulta atunci când, la o competiție pentru copii de 13 ani, actualul jucător al lui AC Milan marchează 23 de goluri, iar tehnica sa îi uimește pe specialiști. "Fotbalul brazilian are o nouă stea", scriau ziarele de specialitate. Drumul catre fotbalul mare era deschis pentru Ronaldinho.

Campion mondial, dar deziluzie pe Parc des Princes

După ce ajută naționala U-17 să devină prima în lume la acea categorie de vârstă, Ronaldinho debutează în fotbalul profesionist la Gremio Porto Alegre, unde-l are antrenor pe Luiz Felipe Scolari, viitorul tehnician al "selecao". Numai un an mai târziu, la vârsta de 18 ani, va debuta in reprezentativa mare, cu care va câătiga Copa America.

Va trece Atlanticul pentru a juca pe malurile Senei, declarând că "Paris Saint-Germain este echipa ideală pentru a face primii pași în Europa. Pe urmă, voi vedea." Nu va juca mare lucru la parizieni, dar va câștiga World Cup 2002, iar în 2003 ajunge la Barcelona.

Barca a însemnat vârful carierei sale

Deși îl doreau inițial pe Beckham, șefii clubului catalan l-au adus pe Ronaldinho, decizie pentru care aveau să se felicite, starul brazilian încântand efectiv prin prestațiile sale. Totuși, în ultimul an a intervenit o blazare neașteptată dar, deși a anunțat că dorește să plece, nu a pierdut și nu va pierde niciodată dragostea fanilor fostei sale formații.

Cu AC Milan, o îmbrățișare rece

Nu există o statistică clară, dar adevarul este că puțini brazilieni au rupt gura târgului în Italia. Nu talentul le lipsea dar, din păcate, puțini dadeau dovada de caracter, Edmundo, Adriano fiind cele mai bune exemple.

Desigur, a existat și Ronaldo, zis "Il Fenomeno", dar și el a fost urmărit de ghinion, două accidentări groaznice punându-i în pericol cariera. Fanii rosso-neri-lor l-au primit cu mare entuziasm pe Ronaldinho, rămâne ca el să-i încănte cu magia sa, trucurile și giumbușlucurile sale fiind privite cu ochii căscați oriunde pe glob.

 

articol scris de Octavian METONI

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
Casa Regală a Marii Britanii ascunde un secret total neașteptat de peste 90 de ani
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de titular
S-a supărat și nu mai semnează prelungirea cu Real Madrid! I-au promis un salariu uriaș și i-au garantat locul de…
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Nimeni nu mai știe nimic de Riana. Cum a fost filmată înainte să dispară fără urmă
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Florin Manea, atacat de un apropiat al clubului Tottenham, după anunțul făcut despre Radu Drăgușin: „Lipsit de sens!”
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Are 77 de ani și arată SPECTACULOS! Solista are și iubit TINEREL: regulile pe care le respectă cu sfințenie
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
Doamne ferește! Ce tragedie! A murit Marian Stan!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
BANCUL ZILEI. Bulă e cu o tipă în pat. Gagica: - Bulă, ai un clopoțel cam mic!
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca.
O turistă din Marea Britanie, şocată de cât costă o cafea în Cluj-Napoca. "Doamne, e acelaşi preţ ca în UK"
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
A fost GĂSIT un alt PĂMÂNT? Cât de aproape se ASCUNDE PLANETA?
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut printr-un divorţ dureros!
Cât de frumoasă e, la 44 de ani, fosta iubită a lui Adrian Mutu, dispărută din viaţa publică! A trecut…
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Cristi Tănase a scăpat de sub control! Acum s-a aflat ce i-a făcut soției și copilului său. Scene de groază
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
Avertisment pentru toți cei cu telefoane mobile. Acest lucru este total interzis
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
EL l-a ucis pe bărbatul din Crângași! Dezvăluiri de ultimă oră despre crima care a îngrozit România
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Semnul că ai putea fi alcoolic funcțional care te dă de gol în cârciumă: „Vei găsi inevitabil o scuză”
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
Meciul secolului. Tyson Fury vs Oleksandr Usky. Tot ce trebuie să ştii: Oră, palmares, bani
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
E nevoie de omologare dacă schimbi motorul cu unul de la dezmembrări?
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce scoate din valiză
Ce cadou a putut să îi facă un mire proaspetei sale soții, în noaptea nunții. Invitații au privit uimiți ce…
×