Roberto Carlos a câștigat trofeul Golden Foot

Roberto Carlos a câștigat trofeul Golden Foot
  • Publicat:
  • Actualizat:

Golden Foot, un eveniment ajuns deja a la 6-a ediție, și-a depășit limitele inițiale. Gândit ca un eveniment de PR, Golden Foot a ajuns un fel de Oscar al fotbalului. Vedetele, în activitate sau nu, vin an de an, pe 1 septembrie, la Monte Carlo, unde prințul Albert de Monaco îi așteaptă cu brațele deschise, iar organizatorii cu bucata de ciment pe care să-și lase amprentele obiectelor muncii.

Ieri a fost rândul lui Belanov, Suarez, Aldair, dar, mai ales, Zidane (foto). Fostul mare jucător al lui Juventus ori Real și-a făcut apariția cu un sfert de oră înainte de debut. În totală contradicție cu peisajul din jur – domni la patru ace ori doamne cu cele mai noi bijuterii la vedere – Zizou a venit îmbrăcat cu geacă de piele și blugi. Instantaneu, blițurile au început să sclipească, iar lumea să murmure. „Zidane, Zizou, Forța Juve” se auzea din sectorul publicului, care parcă numai pentru el avea ochi. Concursul în sine e clar că a devenit oarecum banal, mai ales că aproape de Zinedine își făcuse apariția și fiica sa cea mare, Helene.

Cât despre câștigător, n-ar fi prea multe de spus. A fost Roberto Carlos, după aproape patru luni de adunat voturi de la public și de la juriul din care face parte și ProSport. Patru luni în care serverul site-ului Golden Foot a căzut de două ori din cauza numărului mare de vizitatori din Turcia, acolo unde brazilianul își trăiește ultimele clipe de glorie cu Fenerbahce. Simpaticul sud-american nu l-a uitat pe Luis Suarez, fostul mare jucător al Interului și cel care l-a adus în Italia, căruia i-a mulțumit la scenă deschisă. Finalul a fost, însă, apoteotic. Un discurs de două minute, în care a pomenit cuvintele „maestru” și „Real Madrid”, zâmbind complice într-o anume direcție. „Îi mulțumesc lui Zizou, maestrul meu de la Real Madrid, pe care îl consider jucătorul numărul unu al lumii”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Ce secret a ascuns Prințul William de Kate Middleton. Nu a vrut să-și compromită căsnicia
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
Fernando Torres semnează! Prima echipă care pe care o va antrena la nivel de seniori
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
LAC de lavă SPECTACULOS, observat din satelit! Are peste 200 km lungime
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după 18 luni, a aflat cine e iubitul ei, de fapt
Ce a pățit o moldoveancă de 39 de ani, după ce s-a cuplat cu un marocan mai tânăr. Abia după…
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
Decizie finală pentru plata cu BANCNOTE. Noua regulă devine OBLIGATORIE
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…