Rezultatele serii în preliminariile EURO 2024. Italia se califică cu scandal, după o fază controversată în minutul 90+2, la care şi comentatorii italieni erau speriați: „E penalty, l-a atins”

Redactor:
Robert Vișan
Rezultatele serii în preliminariile EURO 2024. Italia se califică cu scandal, după o fază controversată în minutul 90+2, la care şi comentatorii italieni erau speriați: „E penalty, l-a atins”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Penultima seară a preliminariilor Campionatului European din 2024 s-a încheiat cu scandal la meciul care a calificat Italia la turneul final.

Rezultatele serii în preliminariile EURO 2024. Italia se califică cu scandal, după o fază controversată în minutul 90+2

Squadra Azzurra a obținut calificarea la Campionatul european din Germania, după un final tensionat de meci contra Ucrainei. Mudryk a fost faultat în careu, iar ucrainenii au cerut penalty, însă arbitrul spaniol, deși a părut că se consultă cu cei din camera VAR, nu a acordat lovitură de la 11 metri, iar partida s-a încheiat la egalitate, scor 0-0.

Comentatorii televiziunii italiene au răbufnit pe direct: „L-a atins. Trebuie să recunoaștem că e fault. E penalty”.

Vecinii noștri de peste Prut au pierdut în fața Cehiei, scor 0-3, și Moldova a ratat astfel calificarea la turneul final.

Anglia a remizat pe terenul Macedoniei de Nord, scor 1-1, și s-a calificat la Campionatul European din Germania de pe prima poziție a Grupei C.

Iată rezultatele înregistrate luni seară, în preliminariile EURO 2024:

  • Albania – Insulele Feroe 0-0
  • Cehia – Moldova 3-0
  • Irlanda de Nord – Danemarca 2-0
  • Macedonia de Nord – Anglia 1-1
  • San Marino – Finalda 1-2
  • Slovenia – Kazahstan 2-1
  • Ucraina – Italia 0-0

Ultimele meciuri din preliminariile EURO 2024

Partidele care vor închide această campanie de calificare la Campionatul European se vor disputa simultan, marți, pe 21 noiembrie, de la ora 21:45, după cum urmează:

  • Andorra – Israel
  • Croația – Armenia
  • Gibraltar – Olanda
  • Grecia – Franța
  • Kosovo – Belarus
  • România – Elveția
  • Țara Galilor – Turcia

Situația în grupa României

Sâmbătă seară, tricolorii i-au învins pe israelieni cu scorul de 2-1, iar Elveția a remizat cu Kosovo, scor 1-1.

În urma acestor rezultate, România a urcat pe primul loc, cu 19 puncte, iar Elveția a coborât pe poziția secundă în Grupa I, cu 17 puncte. Podiumul este completat de către Israel, cu 12 puncte.

Kosovo ocupă locul al patrulea, cu 11 puncte, iar codașele grupei sunt Belarus, cu nouă puncte, respectiv Andorra, cu două puncte.

Deși atât România, cât și Elveția au obținut matematic calificarea la turneul final din Germania, partida de pe Arena Națională nu va fi una lipsită de miză.

România are șansa de a încheia aceste preliminarii chiar pe primul loc dacă înregistrează cel puțin un egal în ultima rundă, cu Elveția. Astfel, tricolorii ar fi în urna a doua pentru tragerea la sorți a grupelor Campionatului European.

În cazul unui eșec cu Elveția, România poate pica în urna a treia sau chiar în urna a patra, în funcție și de celelalte rezultate.

Robert Vișan / Redactor
Student la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării și tânăr de perspectivă în domeniu, și-a început cariera în anul 2021, fiind primit cu brațele deschise în cadrul familiei ProSport. Este pasionat în special de fotbal, handbal și tenis. citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Delia, gafă colosală! S-a aplecat, fusta s-a ridicat şi s-a văzut tot, în ziua mare
Delia, gafă colosală! S-a aplecat, fusta s-a ridicat şi s-a văzut tot, în ziua mare
Ce au scris maghiarii după ce România a fost întoarsă de Germania la CM! Cum au numit-o pe Cristina Neagu
Ce au scris maghiarii după ce România a fost întoarsă de Germania la CM! Cum au numit-o pe Cristina Neagu
Gabriela Cristea, criticată după ce a plătit un designer pentru a-i face bradul de Crăciun
Gabriela Cristea, criticată după ce a plătit un designer pentru a-i face bradul de Crăciun
„Când te duci la Dinamo?”. Vlad Munteanu a dat răspunsul pe loc
„Când te duci la Dinamo?”. Vlad Munteanu a dat răspunsul pe loc
Valentina Pelinel a hotărât să renunțe la tot! Și-a făcut bagajele și a plecat
Valentina Pelinel a hotărât să renunțe la tot! Și-a făcut bagajele și a plecat
BANCUL ZILEI. Două femei se schimbă în vestiar la sala de fitness. Una dintre ele se îmbracă în BOXERI
BANCUL ZILEI. Două femei se schimbă în vestiar la sala de fitness. Una dintre ele se îmbracă în BOXERI
Răsturnare de situaţie în cazul fetiţei de 4 ani care a murit. Medicii chemaţi să o resusciteze dezvăluie cum au găsit-o
Răsturnare de situaţie în cazul fetiţei de 4 ani care a murit. Medicii chemaţi să o resusciteze dezvăluie cum au…
Sportul care poate fi făcut de TOATĂ LUMEA! Mai mult, întărește și pregătește corpul pentru orice
Sportul care poate fi făcut de TOATĂ LUMEA! Mai mult, întărește și pregătește corpul pentru orice
Valentina Pelinel, emoționată până la lacrimi în ziua în care a împlinit 43 de ani. Surpriză pentru soția lui Cristi Borcea!
Valentina Pelinel, emoționată până la lacrimi în ziua în care a împlinit 43 de ani. Surpriză pentru soția lui Cristi…
Câţi bani au primit Ada şi Tony Galeş pentru 5 săptămâni la America Express? Salariu uriaş de la Antena 1
Câţi bani au primit Ada şi Tony Galeş pentru 5 săptămâni la America Express? Salariu uriaş de la Antena 1
A MURIT marele CÂNTĂREŢ ROMÂN. Adio, maestre! Durerea e infinită
A MURIT marele CÂNTĂREŢ ROMÂN. Adio, maestre! Durerea e infinită
Apar informații uluitoare în cazul crimei din București! Cum a ucis-o bărbatul de 72 de ani pe angajata fiicei sale?
Apar informații uluitoare în cazul crimei din București! Cum a ucis-o bărbatul de 72 de ani pe angajata fiicei sale?
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
GTA 6: Trailerul "Grand Theft Auto" dezvăluie data de lansare a jocului
GTA 6: Trailerul "Grand Theft Auto" dezvăluie data de lansare a jocului
Un șofer a blocat un drum public ca să nu-și avarieze mașina scumpă. Ambulanța plecată la o urgență a așteptat 30 de minute
Un șofer a blocat un drum public ca să nu-și avarieze mașina scumpă. Ambulanța plecată la o urgență a așteptat…
Japonia autorizează medicamentele derivate din canabis, dar interzice consumul în scop ”recreativ”
Japonia autorizează medicamentele derivate din canabis, dar interzice consumul în scop ”recreativ”
Ai voie să încalci LINIA CONTINUĂ dacă depășești o căruță / tractor? Ce prevede legea rutieră
Ai voie să încalci LINIA CONTINUĂ dacă depășești o căruță / tractor? Ce prevede legea rutieră
Ce relație au Dorian Popa și Babs după despărțire. Un detaliu i-a dat de gol
Ce relație au Dorian Popa și Babs după despărțire. Un detaliu i-a dat de gol