Revine Wenger? Presa internațională anunță că Arsene și Thierry Henry se luptă pentru a prelua un gigant din Ligue 1. Începutul slab de sezon i-a fost fatal tehnicianului

Leonardo Jardim (44 de ani) urmează să fie demis de AS Monaco, anunță presa din Hexagon, iar pe lista patronului Dmitry Rybolovlev s-ar afla Thierry Henry, dar și Arsene Wenger.
Revine Wenger? Presa internațională anunță că Arsene și Thierry Henry se luptă pentru a prelua un gigant din Ligue 1. Începutul slab de sezon i-a fost fatal tehnicianului

Leonardo Jardim (44 de ani) urmează să fie demis de AS Monaco, anunță presa din Hexagon, iar pe lista patronului Dmitry Rybolovlev s-ar afla Thierry Henry, dar și Arsene Wenger. Jardim a încântat spectatorii din întreaga lume în sezonul 2016/2017, când a cucerit titlul în Ligue 1 și a dus AS Monaco până în semifinalele Ligii Campionilor.

Monaco are un parcurs dezastruos în acest an. După nouă etape, ocupă locul 18 în Ligue 1, loc de baraj, cu doar șase puncte. Nantes, echipa lui Tătărușanu, se află pe primul loc retorgradabil, cu același punctaj, dar cu un golveraj mai slab. Lanterna roșie este Guingamp, cu cinci puncte. După primele nouă etape, toate cele trei formații din subsolul clasamentului au înregistrat un singur succes în campionat.

Leonardo Jardim reușise să formeze un grup extrem de unit la Monaco, dar și lotul era foarte valoros. Portughezul avea la dispoziție jucători precum aflau Kylian Mbappe-Lottin, Bernardo Silva, Benjamin Mendy, Tiemoue Bakayoko sau Allan Saint-Maximin. Monaco a reușit să înregistreze 15 victorii consecutive în Ligue 1, cu aceste vedete în teren, record absolut în campionatul Franței.

Cu patru înfrângeri consecutive în toate competițiile, Jardim are bagajele făcute și suporterii mai așteaptă doar anunțul oficial. Monaco stă la fel de prost și în Liga Campionilor, unde are zero puncte după primele două etape. Atletico Madrid și Borussia Dortmund au învins formația din Principat, iar acum urmează dubla cu campioana Belgiei, Club Brugge, care are de asemenea zero puncte.

Arsene Wenger a mai pregătit-o pe AS Monaco în perioada 1987 – 1994, reușind să câștige un titlu în Ligue, dar și Cupa Franței. A urmat experiența din Japonia, de la Nagoya, iar apoi a ajuns la Londra, unde a condus-o pe Arsenal timp de 22 de ani, mai exact timp de 7895 de zile.

 

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]