Reportaj inedit: O zi din viața antrenorului Paolo Di Canio! ** De la dușul și gemul de dimineață la concluziile meciului nebun din campionat

Cunoscut ca un fotbalist controversat, dar plin de talent, Paolo di Canio (43 de ani) și-a început în 2011 cariera de antrenor în al treilea eșalon fotbalistic din Anglia, la Swindon Town. Sub comanda „Fascistului” se află și fostul jucător al Poliitehnicii Timișoara, cehul Lukas Magera, criticat de italian după ultimul meci de campionat, cu Hereford (3-3). După această partidă, Di Canio a acceptat provocarea cotidianului The Sun, pentru care a relatat cu lux de detalii modul în care a descurs pentru el ziua de sâmbătă, 8 octombrie.

Ora 9:00 – alarma mă trezește. Nu am apucat să dorm foarte mult, pentru că am studiat jocul lui Hereford pe casete, până la ora 3 dimineața. Noroc că e liniște în casă, deoarece soția este plecată în Italia cu una dintre fiicele mele. Îmi trebuie câteva minute pentru a-mi pune ordine în gânduri.

Ora 9:30 – este timpul să fac un duș. Sunt încrezător înaintea meciului, pentru că suntem în formă. Totuși, sper ca antrenorul advers să nu mă surprindă cu vreo modificare de ultimă oră.

Ora 10:00 – ce mănânc oare la micul-dejun? Câteva felii de pâine prăjită și..mă decid asupra gemului de căpșuni, care-mi place la nebunie. Nu folosesc unt, pentru că nu vreau să mă îngraș! Încerc să storc câteva portocale pentru suc, dar nu sunt foarte zemoase. Noroc că am o sticlă în fridiger. Îmi fac și o ceașcă de ceai rece. Îl urăsc pe cel fierbinte!

Ora 11:00 – ies afară și văd că vremea e frumoasă. Și mașina e curată, un Audi negru, așa că sunt gata să plec spre stadion.

Ora 11:10 – ador drumul de acasă până la teren, pentru că locuiesc într-un sat liniștit, cu peiasje superbe. Pot să mă concentrez mai bine, pentru că nu am de-a face cu ambuteiajele din trafic. Nu pot să admir caii și vacile prea mult, pentru că mintea mi-e invadată de meci.

Ora 11:30 – ajung la stadion și mă duc direct în birou. E timpul să mă pun pe treabă!

Ora 12:00 – pregătesc instrucțiunile individuale pentru fiecare fotbalist în parte. Toți trebuie să știe EXACT ce pretenții am de la ei.

Ora 13:00 – îmi sun stafful tehnic pentru a pune la punct ultimele detalii. Din păcate, n-am timp să mănânc, așa că sar peste masa de prânz.

Ora 14:00 – președintele Jeremy Wray mă cheamă în birou să vorbim puțin. Îi arăt planurile de meci și mă sfătuiesc cu el în două privințe. Nu știu pe cine să aleg în atac între Lukas Magera și tânărul Jake Jarvis, împrumutat de la Birmingham, care a marcat două goluri în ultimul meci. Pentru că jucăm acasă și el va fi foarte ambițios, o să-l introduc pe Jarvis titular, iar când acesta obosește, va intra Magera.

Ora 14:20 – lotul lui Hereford ajunge în oraș pentru meci. Nu au decât 14 jucători disponibili și au pus pe foaia de joc antrenorul de portari și un junior, pentru a fi în limite regulamentare!

Ora 14:30 – ajung la stadion și jucătorii mei. I-am obligat să mănânce acasă, pentru că altfel ar fi trebuit să vină la stadion cu trei ore înainte de meci. Asta înseamnă prea mult timp și nivelul concentrării lor ar fi scăzut treptat. Îi vreau 100% conectați din momentul în care intră în curtea stadionului.

Ora 14:40 – fotbaliștii primesc masaje și vorbesc cu fiecare în parte despre meci. Trebuie să fim foarte atenți! Hereford a primit 16 goluri acasă, dar numai 5 în deplasare. Asta înseamnă că joacă defensiv pe teren străin.

Ora 15:00 – echipa lui Hereford arată exact așa cum mă așteptam. Kenny Lunt este creierul de la mijlocul terenului. Mă tem de Tom Barkhuzen, o extremă foarte periculoasă, care însă stă prost la capitolul defensivă.

Ora 15:15 – îmi trimit jucătorii la încălzire.

Ora 15:25 – semnez câteva autografe și mă pregătesc mental de meci. Stau concentrat pe bancă 10 minute, timp în care ziariștii îmi fac poze întruna.

Ora 15:40 – salut brigada de arbitri și mă duc la vestiar pentru ultimele cuvinte adresate fotbaliștilor mei.

Ora 15:50 – am un stil aparte de a-mi încuraja echipa, e vorba de modul în care le vorbesc. Sunt ca un actor în timpul filmărilor și le transmit mesaje pozitive, prin cuvinte și limbajul corpului. Este emoționant. Le spun că este un meci extrem de important pe care trebuie să-l câștigăm, pentru că avem valoare să învingem orice adversar din ligă. Aud la stație Nessun Dorma, a lui Pavarotti – superb!

ȘI MECIUL ÎNCEPE…

Ora 15:59 – ies de la vestiare împreună cu jucătorii mei și peste doar un minut începe meciul.

Ora 16:06 – GOOOL! Excelent! De Vita introduce în plasă mingea cu capul, după o centrare excelentă a lui Mehdi Kerrouche din lovitură liberă. Stau calm și evit să mă bucur. Antrenorul lui Hereford, Jamie Pitman, țipă la mine ceva. Eu îl ignor și rămân concentrat pe joc.

Ora 16:10 – prind o minge care iese în aut, iar fanii mă ovaționaează: „Di Canio! Di Canio!”. Echipa se mișcă bine, dar arbitrul mă irită la o lovitură liberă acordată gratuit oaspeților.

Ora 16:22 – Hereford are o lovitură liberă și eu sunt foarte nervos pe Cibocchi. Îi spun să fie atent, să nu mai faulteze aiurea.

Ora 16:30 – Mă întorc spre asistentul meu Fabrizio Piccareta și fac o mișcare de balerină. Nu suntem suficient de răi! Jervis ratează o ocazie mare și îmi vine să lovesc ceva…dar stewardul de meci stă cu ochii pe mine.

Ora 16:35 – lovesc în pământ de nervi că am pierdut posesia. Mă aplec și dau din brațe furios, după ce degajăm mingea din apărare. Eu vreau să văd fotbal, nu degajări disperate.

Ora 16:39 – GOOOOL din nou! Kerrouche – magnifico! A finalizat frumos o acțiune purtată de Ritchie. Nu am jucat grozav până acum, dar avem 2-0 și asta ne arată calitatea.

Ora 16:48 – este pauză. Nu-mi place atmosfera din vestiar, e cam liniște. Le zic băieților că n-au jucat grozav și că e nevoie de încă un gol, pentru a ucide meciul. Dacă vom primi un gol, ne vom face viața foarte grea. Le reamintesc jucătorilor: „Ține-ți-vă mâinile departe de adversari, să nu le dăm lovituri libere degeaba. Stau mai bine la capitolul talie și ne pot provoca mari probleme la fazele fixe”.

Ora 17:03 – partida se reia. Adversarii încep mai bine repriza și au o ocazie bună de gol. Nu prea-mi place cum am început partea a doua, suntem cam lenți.

Ora 17:12 – arbitrul ne refuză un penalty clar după un fault la Kerrouche. Strig furios la central și apoi vorbesc cu al patrulea arbitru. Nu mi se pare corect!

Ora 17:17 – încă o decizie care mă înfurie de-a dreptul: Kerrouche a fost faultat dur de un adversar, dar n-am primit lovitura liberă. Imediat apoi, Ferry irosește o ocazie bună de gol, dar eu îi aplaud pe jucători: „Tot așa, tot așa!”.

Ora 17:24 – Hereford face o dublă-înlocuire. Yoann Arquin și Sam Winall îi înlocuiesc pe Simon Clist și Nathan Elder. Au o formulă foarte ofensivă acum, deci trebuie să fim atenți.

Ora 17:25 – nu-mi vine să cred! Adversarii revin în joc. Barkhuizen, de care mă temeam în mod deosebit, a înscris cu un șut frumos în cros. Imediat îl bag pe Magera, iar Ridehalgh este în plan.

Ora 17:33 – o iau razna de-a binelea! Arbitrul dă totul în favoarea adversarilor noștri, iar eu țip, dau din mâini și lovesc pământul de furie. Deși le-am zis jucătorilor să nu mai faulteze, ei nu mă ascultă deloc și continuăm să oferim lovituri libere periculoase.

Ora 17:34 – ne apărăm la o lovitură liberă, dar Arquin reia fără probleme în plasă, după centrarea lui Steven Leslie. E 2-2! Banca oaspeților celebrează și îmi adresează câteva cuvinte nervoase, dar eu mă întorc și-i aplaud ironic.

Ora 17:37 – GOOOL! Ferry înscrie un gol superb, moment în care mă întorc spre fani și ridic pumnul în aer, în semn de victorie. Suporterii sunt în delir și îmi strigă numele.

Ora 17:44 – Magera continuă să faulteze întruna și mă enervează. Mesajul meu a fost clar! Trebuie să închidem meciul acum.

…DAR SE TERMINĂ‚ TRIST

Ora 17:47 – incredibil! În al doilea minut de prelungiri Harry Pell înscrie o copie fidelă după primul gol pe care l-am primit. Sunt frustrat și trist, dar trebuie să rămân calm.

Ora 17:50 – meciul se încheie 3-3, îi strâng mâna managerului de la Hereford și imediat mă duc să discut cu asistenții mei. Se pare că avem mult de muncă.

Ora 18:00 – le zic jucătorilor că sunt dezamăgit, dar că e bine că nu am pierdut. Este primul egal al sezonului și acum avem meciuri grele în deplasare, cu Accrington și Plymouth. Trebuie să strângem puncte.

Ora 18:20 – conferința de presă, la care spun că nu am fi meritat victoria și în care îl critic pe Magera pentru că a faultat atât de mult.

Ora 19:10 – plec de la stadion și mă îndrept spre casă. Nici nu voi mai mânca, mi-am pierdut pofta de mâncare.

Ora 20:00 – fiica cea mică mă întâmpină bucuroasă, așa că mă decid să mânănc până la urmă. Pregătesc pentru noi „carbonara”. Apoi văd caseta meciului cu Hereford, pentru a-mi da seama unde s-au făcut greșeli, atât de ordin tactic, cât și individual.

Ora 21:30 – alcătuiesc un DVD cu fazele cheie ale meciului, pe care urmează să le arăt jucătorilor la ședința de pregătire de luni. Trebuie să fiu foarte atent la detalii, chiar dacă vorbim de League Two din Anglia.

Ora 23:00 – încep să caut informații despre Accrington Stanley și dau drumul la televizor, să văd rezumatele etapei.

Ora 00:00 – e timpul să dorm. Mâine trebuie să mă trezesc devreme pentru a fi prezent la maratonul din Swindon.