„Rege” sub asediu

  • Publicat:
  • Actualizat:

Hagi a mai făcut un pas fals. Sâmbătă, la ultimul meci jucat pe
„Ali Sami Yen”, Galatasaray s-a înclinat și în fața lui
Genclerbirligi, 0-2, în etapa a 16-a.

Cu Genclerbirligi, Galatasaray a mai bifat un record în acest
sezon. Negativ. După ce a pierdut derby-ul cu Beșiktaș, pentru
prima dată pe teren propriu din 2004, „CimBom” și-a luat un adio
dureros de la arena „Ali Sami Yen”, stadionul pe care a evoluat din
1964. Sâmbătă, Galatasaray a pierdut în fața lui Gencler după o
primă repriză dezastruoasă, în care a primit cel mai rapid gol al
campionatului! Hurșut Meric a lovit în secunda 36, apoi Orhan Șam
(26) a definitivat dezastrul. „Nu îmi explic primele 20 de
minute. Nu reușesc în niciun fel să îmi explic prima
repriză”
, s-a plâns Hagi după meci.

„Am
întristat pe toată lumea”

Încă din minutul 80, fanii Galatei au luat foc. Au început să
scandeze la adresa conducerii, au rupt scaunele (foto mic) și le-au
aruncat pe teren! „Voci ce au cerut demisia, fluierături,
scaune rupte și fotbal mediocru”,
a caracterizat
ajansspor.com partida cu Gencler. „De-a lungul timpului, pe
acest teren s-au obținut performanțe foarte frumoase. A fost o
seară în care am întristat pe toată lumea. Am intrat pe teren cu
dorința de a învinge, dar a fost o lipsă de concentrare”,

a explicat Hagi eșecul. Din ianuarie, Galata va evolua pe noua
arenă „Turk Telekom”, un stadion de 52.000 de locuri, care a costat
160 de milioane de euro.

Rijkaard a plecat după opt meciuri, Hagi a ajuns deja la opt
partide la cârma Galatei, în campionat, motiv pentru turci să facă
o comparație între cei doi, care arată că „Regele” are, în acest al
doilea mandat la Galatasaray, un palmares inferior olandezului.
Dacă Hagi a strâns doar opt puncte, Rijkaard a obținut 12 în
primele opt etape ale acestui sezon. Cu rezultatele cumulate ale
celor doi tehnicieni, Galata a ajuns deja la opt înfrângeri, cât a
avut în tot campionatul trecut!

Răzvan Toma / Autor
De peste 35 de ani în presa sportivă. A debutat în 1986, pe când era student, devenind colaborator la cotidianul „Sportul”.La 01.04.1990 a fost angajat la acest cotidian care între timp își schimbase numele în „Gazeta Sporturilor”. De-a lungul timpului a activat la diverse publicații: ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Regulă pentru absolut toți șoferii din România. Se pedepsește cu închisoarea de la 2 la 7 ani
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele