Real Madrid și o nouă eră „galactică”: „Transferul va fi anunțat la finalul sezonului!” Zidane își freacă mâinile de bucurie

Redactor:
Andrei Pal
Real Madrid și o nouă eră
  • Publicat:
  • Actualizat:

Real Madrid e în plină reconstrucție. Zinedine Zidane vrea să facă mare din nou formația de pe „Santiago Bernabeu”, cu care a câștigat trei Ligi ale Campionilor la rând. După transferul lui Eder Militao (21 de ani) de la FC Porto, Realul e aproape de a da cea mai mare lovitură a verii. Presa din Anglia a făcut anunțul așteptat de fani.

Madrilenii l-au convins pe Eden Hazard (28 de ani), de la Chelsea, și se pare că transferul a intrat în linie dreaptă. „Real Madrid va anunța transferul lui Hazard la finalul actualului sezon”, scriu englezii de la Sunday Mirror. Astfel, visul lui Hazard de a juca la Real Madrid va deveni realitate, iar madrilenii îl înlocuiesc,  în sfârșit, cum se cuvine pe Cristian Ronaldo (34 de ani), plecat la Juventus.

Rămâne de văzut ce va face Chelsea, în condițiile în care formația din Londra are interdicție la transferuri pentru următoarele două perioade de mercato. Real Madrid îl vrea pe Hazard de mai mult timp, purtând deja mai multe runde de negocieri cu oficialii trupei de pe Stamford Bridge. Zidane a avut de ales între Neymar și Hazard și se pare că l-a preferat pe belgian.

Anunțul în legătură cu transferul lui Hazard vine la o săptămână distanță după ce AS a anunțat pe prima pagină că Real Madrid l-a convins să semneze și pe Christian Eriksen (27 de ani) de la Tottenham, dar la o zi distanță după anunțul că Luka Jovic (21 de ani), de la Eintracht Frankfurt, a fost acontat și el de formația „blanco”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Mister în Slănic Prahova, după ce o stradă s-a surpat din senin. Craterul se măreşte pe măsură ce trec orele

Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit

Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă

Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

Legea se schimbă în toată România. Decizie pentru părinții care au copii

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Halep, la mâna italienilor: ultima șansă a Simonei de a juca la Roma depinde de niște criterii clare

O româncă va arbitra returul unei semifinale din UEFA Women’s Champions League

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele