„Real Madrid nu mai are bani!”**

„Real Madrid nu mai are bani!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Jorge Valdano, directorul general al madrilenilor, admite că Real trebuie să vândă cinci jucători pentru a putea continua strategia de achiziții din această vară.

După ce au cheltuit peste 200 de milioane de euro din bugetul de transferuri, estimat la începutul verii la 250 de milioane, oficialii de la Real Madrid au tras linie. Pentru că din ce a rămas nu se va putea completa noua „galaxie” de pe „Bernabeu”, concluzia la care au ajuns Perez&Co., prin vocea lui Jorge Valdano, este că Real trebuie să vândă jucători pentru a face rost de lichidități. „Avem nevoie de bani pentru a ne susține strategia de achiziții. Și pentru a face rost de bani, trebuie să vindem cel puțin cinci jucători. În perioada imediat următoare, prioritatea este de a vinde, nu de a cumpăra”, a declarat Valdano în cadrul unei conferințe de presă.
Și totuși, Real ar putea să mai facă un efort de 40 de milioane de euro. Liverpool a anunțat ieri că Xabi Alonso, jucător dorit de Florentino Perez, poate pleca dacă o echipă achită această sumă.

216 milioane de euro a chletuit până acum Real Madrid pentru transferurile lui Ronaldo (94), Kaka (67), Benzema (35), Albiol (15) și Negredo (5)

Articol scris de Bogdan Stan
 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
Milioane de români rămân fără pensii, în prag de Paşte! Veste teribilă pentru pensionari
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a strâns în 10 luni
Experiment: un tânăr a devenit om al străzii pentru a demonstra că poate ajunge milionar într-un an. Câţi bani a…
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Au editat ADN-ul uman cu Inteligența Artificială! Ce-a urmat este ULUITOR
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a transmis Bunesa
Dată dispărută de pe reţelele sociale, fosta iubită a lui Adrian Mititelu Jr a postat acum primul mesaj! Ce a…
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de la Pro TV
Au păcălit poporul cu televizorul! Ce înseamnă, de fapt, cifrele scrise de Sorin în baracă, la Survivor All Stars de…
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
S-a dat decizia pentru TOATE FEMEILE, inclusiv cele din România. Noile norme vor fi total OBLIGATORII
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Un nou SUV s-a lansat pe piața din România. Bate BMW sau Mercedes-Benz?
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen