PAOK și Aris s-au întâlnit în runda a patra din Cupa Greciei, într-un derby disputat la Salonic, pe „Kleanthis Vikelidis Stadium”, în care echipa pregătită de Răzvan Lucescu a obținut un rezultat de egalitate cu un gol marcat în prelungirile partidei.
Tehnicianul român a vorbit despre jocul prestat de echipa lui și a tras câteva concluzii importante, vorbind despre programul încărcat pe care îl are PAOK Salonic în această perioadă.
PAOK și Aris s-au întâlnit în runda a patra din Cupa Greciei, într-un derby care s-a disputat la Salonic și s-a încheiat la egalitate, scor 1-1. Aris e reușit să deschidă scorul în minutul 47, prin Dudu, în timp ce Georgios Gakoumakis a restabilit egalitatea pe tabela de marcaj, în minutul 90+6.
La finalul meciului, Răzvan Lucescu a tras cele mai importante concluzii și a vorbit despre programul încărcat pe care echipa lui îl are în această perioadă. Tehnicianul român a evidențiat faptul că jucătorii celor de la Aris au avut mai mult timp de odihnă și s-a arătat dezamăgit de fotbalul jucat de cele două formații în ultimele 20 de minute al meciului.
„Adevărul este că atunci când trebuie să joci un meci ca acesta trebuie să fii… perfect, dar trebuie să gestionezi și anumite lucruri. Trebuie să jucăm trei meciuri în șase zile.
Aris a jucat sâmbătă, noi am jucat duminică, ei a avut o zi suplimentară de odihnă. Am început bine jocul, am ratat penalty-ul, am avut ocazii, apoi meciul s-a deschis mult cu mingi lungi și, în general, a fost un meci haotic.
În repriza a doua nu am intrat în joc cum trebuie, Aris a profitat de momentele oportune și a marcat golul după o fază frumoasă și o greșeală a noastră.
Tyson ne-a ajutat mult și în ultimele 20 de minute, unde s-a jucat fotbal doar cinci minute, am marcat având o ocazie mai devreme. Am meritat golul. Așa e fotbalul”, a spus Lucescu, potrivit gazzetta.gr
PAOK Salonic are parte de un parcurs bun în acest sezon. După 12 etape disputate, echipa pregătită de Răzvan Lucescu ocupă a doua poziție în prima ligă a Greciei, cu 29 de puncte acumulate, la două lungimi în spatele liderului Olympiakos. Astfel, cu nou victorii, două rezultate de egalitate și o singură înfrângere, PAOK speră, în continuare, că va reuși să se impună la finalul acestui sezon competițional.
În etapa cu numărul 13, trupa lui Răzvan Lucescu va da piept, din nou, cu Aris, într-o partidă programată duminică, 7 decembrie 2025.