Acasa » Fotbal Extern » Campionate Externe » Răzvan Lucescu pleacă în Qatar. Ce obiectiv i-au trasat șeicii la noua sa echipă

EXCLUSIV Răzvan Lucescu pleacă în Qatar. Ce obiectiv i-au trasat șeicii la noua sa echipă

Răzvan Lucescu pleacă în Qatar. Ce obiectiv i-au trasat șeicii la noua sa echipă
Răzvan Lucescu Foto Mediafax

Răzvan Lucescu s-a înțeles cu șefii lui Al Sadd și va fi prezent în acest weekend în Qatar, după ce a parafat, la București, înțelegerea cu echipa pe care o va antrena.

Șeicii vor să-l prezinte în fața presei din Qatar, după care antrenorul român se va apuca de treabă. Reunirea lotului este programată luni, când tehnicianul va face cunoștință cu noii săi elevi.

Al Sadd vrea titlul și visează la Liga Campionilor

Conform informațiilor din presa de la Doha, Al-Sadd i-a oferit lui Răzvan Lucescu un contract valabil pentru doi ani de zile și un salariu imens, de 3.5 milioane de dolari.

Obiectivul lui Răzvan Lucescu este clar: titlul și un parcurs cât mai lung în Liga Campionilor Asiei, competiție pe care antrenorul român a câștigat-o în 2019, pe când antrena Al Hilal din Arabia Saudită.

Succesul de atunci este un punct important în cartea de vizită a lui Răzvan, iar șeicii qatarezi au ținut cont de aceasta, Al Sadd câștigând de două ori competiția, dar ultima dată acum 15 ani (1989 și 2011).

În ediția trecută, Al Sadd s-a oprit în sferturile de finală, fiind eliminată de japonezii de la Vissel Kobe. Cu Răzvan la timonă, qatarezii vor mai mult, sperând inclusiv la câștigarea competiției.

Pe plan intern, Al Sadd a dominat competiția în ultimii ani, cucerind cinci titluri din 2020 încoace, așa că nu se pune problema unui alt obiectiv în afara titlului.

Răzvan Lucescu îl va antrena pe Roberto Firmino

Campionatul din Qatar începe la finalul lunii august, iar pregătirile pentru noul sezon se vor derula într-un cantonament în Austria.

Al Sadd îl are în lot pe brazilianul Firmino, fost la Liverpool, dar și pe Akram Afif, un internațional qatarez, cu 139 de slecții la națională, desemnat fotbalistul anului 2024 în Asia.

La Campionatul Mondial din SUA, Canada și Mexic, Al Sadd a avut cinci fotbaliști la naționala Qatarului. Asiaticii au obținut un punct cu Elveția (1-1) și au fost învinși de Canada (0-6) și Bosnia (1-3).

De menționat este că fiul lui Mircea Lucescu nu este străin de campionatul din Qatar. Acesta a pregătit-o pe El-Jaish, între 2012 și 2014, când a câștigat Qatari Stars Cup.

De-a lungul carierei de 22 de ani de antrenor, Răzvan Lucescu a pregătit formații precum FC Brașov, Rapid București, echipa națională a României, El-Jaish, Petrolul Ploiești, Skoda Xanthi, Al-Hilal și PAOK Salonic.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]