Salonic e orașul de unde Alexandru cel Mare a trimis elenismul către întrega lume și nu doar atât. Aici a stat Aristotel, dar tot aici s-a născut și Attaturk, fondatorul Turciei moderne. Cleopatra, Pompei, Cicero și Suleiman Magnificul au avut și ei „buletin de Salonic” în anumite momente ale vieții lor. Chiar și Sfântul Pavel și apoi Sfântul Dimitrie Izvoratorul de mir, devenit ocrotitorului orașului, sunt strâns legați de Salonic.
În plan sportiv, al doilea cel mai mare oraș al Greciei are două echipe bune de fotbal, PAOK și Aris, rivale de moarte, și aceleași două echipe, la fel de rivale, la baschet. Dacă la baschet, Aris e net superioară lui PAOK, din punct de vedere al palmaresului, fiind și echipa la care a jucat legenda grecilor, Nicos Gallis, la fotbal lucrurile stau invers. PAOK are 11 trofee, față de patru, câte are adunate rivala. În plus, PAOK este și echipa care a reușit să spargă în ultimii 35 de ani dominația autoritară a echipelor din Atena. Ultima dată, în 2019, când a reușit eventul, fără a cunoaște înfrângerea, sub comanda lui Răzvan Lucescu.
A fost anul în care antrenorul român a primit porecla „Generalul”, ca simbol al luptei pe care Grecia de nord o duce și în fotbal, contra puterilor din capitala Atena, Răzvan fiind perceput ca șeful oștirii răzvrătite contra stăpânilor sistemului.
De la momentul respectiv au trecut patru ani, dintre care doi, Lucescu i-a petrecut în Arabia Saudită, unde a cucerit Liga Campionilor Asiei, cu Al Hilal. Răzvan s-a întors în 2021, iar peste câteva zile va deveni cel mai important antrenorul din istoria clubului fondat în 1926.
După ce, la 17 august 2023, el a urcat pe treapta dedicată tehnicianului cu cele mai multe victorii din istoria clubului grec, antrenorul român va bifa o bornă unică în bogatul palmares al clubului elen, care are o istorie de 97 de ani.
Generalul a ajuns duminică seara la succesul cu numărul 131 ca antrenor al echipei, după ce a învins cu 2-0 pe Atromitos.
Răzvan Lucescu mai are nevoie de șapte victorii în campionat pentru a-l depăși pe Angelos Anastasiadis și a ajunge și tehnicianul din istoria lui PAOK cu cele mai multe victorii și în Superliga Greciei.
Până atunci, însă, e doar la un meci distanță pentru a devenit antrenorul cu cele mai multe partide pe banca lui PAOK Salonic, din toată istoria clubului. O performanță uriașă, care va fi atinsă joi seară, la meciul cu Aberdeen, din grupele Conference League. Bilanțul total al lui Răzvan Lucescu pe banca lui PAOK este următorul: 214 meciuri, 131 victorii, 43 egaluri, 40 înfrângeri.
Performanța lui este cu atât mai mare cu cât pe banca lui PAOK au stat destule nume importante din fotbalul mondial, de la croatul Miroslav Blazevic, la olandezii Arie Haan sau Rinus Israel, ucraineanul Oleg Blohin, sârbul Dusan Bajevic, portughezul Fernando Santos, croatul Igor Tudor, uruguayanul Pablo Garcia sau românul Laszlo Boloni, astfel că Lucescu jr. nu și-a croit drumul prin istoria clubului călcând pe petale de trandafir.
L-am întâlnit pe Răzvan Lucescu la baza de pregătire a celor de la PAOK Salonic. E ceva mai încărunțit, că doar e bunic de aproape cinci ani, dar la fel de vioi și implicat. Conduce antrenamentul autoritar și vocea lui „biciuie” jucătorii în engleză și italiană. PAOK are deja 16 meciuri jucate în acest sezon, opt în campionat și opt în cupele europene, în mai puțin de trei luni, și a pierdut unul singur, la OFI Creta (în minutul 97). În rest, PAOK are 12 victorii și trei egaluri, iar în opt meciuri n-a primit gol.
ProSport: Ești aproape de un record istoric la PAOK. Ce înseamnă asta pentru tine?
Răzvan Lucescu: PAOK este pentru mine suflet. Eu sunt parte din familia acestei echipe. Am adunat aici aproape cinci ani, cea mai mare perioadă din cariera mea. La Rapid am stat patru, tot din două mandate. Mă identific cu spiritul de luptă al acestei echipe, dar în același timp este o presiune mare care se pune pe mine, pentru că lumea așteaptă foarte mult în continuare. Nu pot să spun că mă deranjează, ci că mă obligă. PAOK pentru mine e ceva dincolo de fotbal. E parte din mine.
Cum te vezi acum după aproape 20 de ani de antrenorat?
În momentul de față mă simt un om și un antrenor liber. Presiunea de pe umerii mei, din punct de vedere profesional, s-a îndepărtat. Am câștigat tot ce se putea câștiga, titluri, cupe, am făcut event, am luat Liga Campionilor Asiei. Tot ce vine de acum este bonus. Să nu fiu înțeles greșit, nu înseamnă că nu mai trag sau că nu îmi doresc și alte trofee, dar faptul că am reușit în această meserie îmi conferă o altă postură, cel puțin în raport cu mine.
Când am plecat din România m-am dus la Skoda Xanthi, o echipă cu tradiție care în 29 de ani nu retrogradase în Liga a II-a, dar, în acel moment, era pe loc de retrogradare. Ne-am salvat, apoi am ajuns în prima finală din Cupa Grecia, în istoria lui Xanthi
Campionatul Greciei cum este?
Campionatul Greciei e un campionat greu, e un campionat al patronilor bogați, politicul se implică. La Atena se face legea. Am spus-o și o repet fără să-mi fie teamă de nimic, noi, la PAOK, am fost furați, ni s-a furat un campionat. Aici fotbalul se trăiește altfel. Contează ce faci azi, acum, pe loc. Totul trebuie să se întâmple în prezent. Aici nu exista mâine, decât dacă câștigi.
Ca stil de joc unde se încadrează?
Grecia atrage ca și campionat. Echipele au jucători foarte buni, patima este uriașă. E un campionat greu pentru că inclusiv echipele mici joacă un fotbal defensiv dar e un defensiv-ofensiv, adica au multă agresivitate.
Pentru mine contează și faptul că am luat titlul în 2019 neînvinși și cu recorduri. Apoi, în sezonul 2021-2022, când am fost în sferturile Europa League, noi am avut 59 de meciuri, Liverpool, care a luat Liga Campionilor, a avut 62 de meciuri. Nu a fost deloc ușor, doar 3-4 echipe din lume au jucat atâtea partide. Acum când câștig mă trezesc dimineața fericit, liniștit. Dar dacă pierd 3-4 zile sunt supărat, preocupat”
Ce e așa de special la PAOK?
Energia de la PAOK e energia oamenilor din nordul Greciei. Se simte diferit. E ceva ce nu poate fi explicat. Trebuie să o trăiești. Sunt oameni și familii care așteaptă meciurile si rezultatele lui PAOK. Bați, au o săptămână liniștită și prosperă, nu bați, le-ai stricat toată viața până la următorul joc.
Te identifici cu acest fenomen?
Eu sunt PAOK! Punct! Cu asta cred că am spus totul. Eu așa mă simt, iar faptul că sunt parte din acest fenomen, pe mine mă motivează. Suporterii lui PAOK sunt la un nivel incredibil, aici se trăiește în spiritul PAOK, oamenii își educă copiii așa, cei mici, de la un an sunt îmbrăcați în PAOK și sunt aduși la stadion, îi învață cântece, este o pasiune incredibilă, iar pasiunea este transmisă la echipă. Acest lucru te face să fii și mai responsabil față de ei pentru că știi ce emoții sunt în spatele muncii pe care tu o faci și câte trăiri poți crea, de fericire incredibilă sau de tristețe mare.
De asta te-ai întors aici din Arabia Saudită?
Revenind aici a fost riscant, pentru că luasem totul în urmă cu doi ani. Titlul dupa 34 de ani, eventul, singura echipa neînvinsă. Mulți m-au întrebat ce-mi mai trebuie, că doar am demonstrat ce era de demonstrat. Faptul că m-am întors și sunt aici în al treilea an din al doilea mandat spune totul. Patronului de aici îi datorez foarte mult, el m-a schimbat și m-a făcut să fiu învingător.
În vară îți expiră contractul. Ce va urma?
Nu știu ce va fi și nu are niciun sens să vorbim acum, ideal ar fi să vorbim după ultima etapă, dar probabil ca nu se va putea, așa că o vom face undeva în aprilie, atunci vom lua decizia. Garantat însă, prima echipa cu care voi discuta un nou contract este PAOK, am promis asta și datorez acest lucru celor de aici. Am o relație bună, foarte bună cu toți, sunt legat sentimental și de patronul acestui club, care m-a apreciat și mă apreciază. Oferte evident că au fost și sunt, dar am refuzat să discut detalii pentru că sunt sub contract. Se știe că am o cotă, inclusiv în Arabia Saudită, unde am avut rezultate, dar tot ce mă interesează acum este PAOK.
Grecia de nord a fost mereu defavorizată în raport cu sudul, mai ales politic. Oamenii regăsesc în lupta de rezistență contra sistemului în fotbal. Iar pe mine mă văd conducătorul lor în această luptă. Asta e presiunea care apasă pe umerii mei”
Problemele te-au făcut mai puternic?
Fiecare experiență vine cu un plus, chiar dacă la momentul respectiv simți altfel. Vreau să spun că și lucrurile mai puțin plăcute au contribuit la formarea și cizelarea mea și acum le consider pozitive. Eu le mulțumesc tuturor, îi iubesc pe toți patronii mei care mi-au dat încredere, Copos, Nicolae, chiar le sunt recunoscător că anumite situații în care m-au pus ei, delicate dar nu neapărat așa, m-au ajutat să devin cine sunt.
Spune-mi un lucru important care s-a schimbat la tine.
Am devenit mai experimentat. Știu să-mi gestionez frustrările atunci când apar, am învățat să nu mai fiu atât de sentimental cu jucătorii, am acumulat și încă acumulez.
Care e punctul tău forte?
Organizarea în detalii e punctul meu forte. Nu e ușor să pisălogești jucatorii cu aceleasi chestii și să le ceri perfecțiunea, dar eu sunt convins că micile detalii pe care unii poate nu le văd așa importante, sunt adesea lucrurile care fac diferența.
Eu îi datorez enorm tatălui meu, datorită lui am avut posibilitatea să fac alegerile mele, nu am fost obligat să fac compromisuri, am putut să fiu independent și asta contează foarte mult. Rapid m-a ajutat să mă desprind de sub pălăria lui. Rezultatele pe care le-am avut atunci, la 36 -37 de ani, mi-au croit propria identitate ca și antrenor și de acolo am luat-o în sus. Dar chiar și așa, până la urmă, modelul de antrenor este tatăl meu pentru că am trăit lângă el, l-am văzut cum a fost, mi-a transmis, conștient sau inconștient, filozofia lui de muncă, de viață, de viață profesională
Ne calificăm sau nu la EURO 2024?
Trebuie să o facem. Nici nu mai contează cum ne calificăm la EURO. Trasă de păr sau en fanfare, calificarea e importantă pentru încredere, pentru țară, pentru tot fotbalul românesc. La turneul final se poate întâmpla orice, fotbalul e atât de imprevizibil încât e posibil ca tot ce a fost valabil ieri să nu mai fie valabil și mâine.
S-a zvonit că vei fi următorul selecționer. Care este adevărul?
Iubesc România. Sunt mândru că sunt român și că am reprezentat România cu cinste pe unde am fost. Am o relație de respect cu președintele FRF și cu cei din conducere, dar eu sunt antrenor de zi cu zi. Asta îmi place, asta mă definește, asta vreau să fac. Am fost selecționer, știu cum e. Acum sunt antrenor de club și mă simt bine așa.
Cum ți se pare fotbalul românesc?
Când eram selectioner și am spus că România se îndreaptă spre lumea a treia a fotbalului mulți au strâmbat din nas. Realitatea o demonstrează că suntem mai rău decât atunci, chiar spre lumea a patra. O spun cu regret, nu-mi face plăcere asta, dar așa stau lucrurile.
Și de ce crezi că s-a ajuns aici?
Eu refuz să cred că fotbalistul român este la același nivel cu cel din Armenia, Macedonia, Kosovo, Israel, echipe contra cărora noi am făcut egal. Pur și simplu refuz. Românul e mult mai talentat, dar din păcate nu are educație fotbalistică. De aia nu reușește. Renunță prea ușor, se pierde în momente delicate, nu reușeșe să tragă de el. Are o mentalitate comodă, se vede și prin faptul că nu se impune afară, unde situația e diferită față de cea din țară. Fotbaliștii noștri cresc în România, în condiții diferite, iar când ajung afară se lovesc de situații dure. Abandonează. Jucătorii români pun prea ușor capul în pământ și nu mai reacționează, de aceea nu reușesc să se exprime la nivelul talentului lor.
În România, tinerilor li se asigură o educație fragilă. Li se spune: «Ești cel mai bun». Se ghidează după ideea: «Eu și numai eu!» Iar când intră într-o competiție reală, își dau seama că nu sunt chiar cei mai buni și capotează. Nu luptă. Asta e, din păcate, realitatea cu jucătorii români”
Ce ar trebui să se schimbe?
Jucătorul român trebuie învățat să dea în primul rând pentru echipă. Să se pună pe el pe locul doi și echipa în prim plan. Adică să se sacrifice. La noi, lucrurile stau invers, ceea ce nu e normal. Și de aici încep problemele. Lucrurile se strică încă de la copii, acolo unde și implicarea familiei este prea mare. Se duc la meciuri, se bagă peste ei, peste antrenori, e o mare eroare. Unii părinți văd fotbalul ca o posibilitate pentru copii să ajungă bogați și celebri. Așa privesc lucrurile. Ceea ce e total greșit. Înainte de avea statutul social și financiar al lui Ronaldo sau Messi, trebuie să fii în primul rând valoros ca Ronaldo și Messi.
Urmărești campionatul României?
Mie îmi e greu să urmăresc atent campionatul din România, pentru că nu face parte din interesul meu. Așa că nu îmi pot da cu părerea. Eu trebuie să urmăresc Grecia, am adversari în cupele europene, un program încarcat, nu prea am timp și de România. Iar atunci când îmi fac o fereastră, îmi place să mă uit și la meciurile unor antrenori a căror filosofie mă inspiră și e apropiată de a mea: Guardiola, Luis Enrique, Unai Emery, De Zerbi, Klopp, Sarri.
Eu și la Al Hilal am avut o perioadă excepțională. O relație foarte bună cu toată lumea. Am luat trei trofee într-un an, campionat, cupă, Liga Campionilor. Acolo ne-a impiedicat covidul în al doilea an să nu mai avem performanțe, s-a dat totul peste cap
Actuala PAOK e creația lui Răzvan Lucescu într-un procent de aproape 100 %. Doar austriecii Murg și Schwab, grecul Vrakas și sârbii Zivko Zivkovic și Andrija Zivkovic n-au venit la echipă în mandatele sale.
PAOK Salonic e o multinațională care pare greu de gestionat. Pe lângă greci, are fotbaliști din Croația, Serbia, Nigeria, Rusia, Spania, Brazilia, Bulgaria, Norvegia, Polonia, Portugalia, Franța, Ghana și Tanzania.
Veteranul și căpitanul echipei este portughezul Vieirinha. Are 37 de ani și a început al unsprezecelea sezon la PAOK (2008-2012 și 2017-prezent, între ele a jucat cinci ani la Wolfsburg). Andre, cum îi spune toată lumea, a fost în lotul Portugaliei, campioană europeană în 2016.
O figură aparte în lot este și brazilianul Taison, care a jucat nouă ani în Ucraina, la Șahtior Donețk, unde a fost adus de Mircea Lucescu, a plecat acasă, la Internacional Porto Alegre, și a revenit în Europa, anul trecut, adus de Răzvan Lucescu. La 35 de ani, Taison, fotbalist cu opt selecții pentru Selecao, pare la a doua tinerețe, fiind adesea cel mai bun om al lui PAOK.
În lot se află mulți internaționali. Ekong e căpitanul naționalei Nigeriei și a jucat la Tottenham, francezul Meite a venit de la Benfica, dar a jucat și la Milan, Monaco sau Lille, Baba Rahman a aparținut opt ani de Chelsea, Kędziora vine de la Dinamo Kiev și e titular la naționala Poloniei, Despodov e cel mai bun fotbalist al Bulgariei, Ozdoyev a jucat la Zenit St. Petersburg, Marcos Antonio a evoluat la Lazio și lista poate continua.
„Pe mine nici nu mă interesează cine e jucatorul, că are 18 ani sau 36 de ani, ce naționalitate are, ce religie sau mai știu eu ce. M-am obișnuit cu multinaționalele. Eu îl tratez ca jucător, ca fotbalist, nu ca cetățean, poate fi și din Franta și din Portugalia, și din Africa, e prea puțin important. El intră într-un sistem făcut de mine, unde trebuie să respecte niște reguli. Oriunde în lume, toți jucătorii vor să fie iubiți și să se simtă importanți, dar au și responsabilități”, a explicat Lucescu.
„Eu mă comport natural. Pentru mine e important și cel care lucrează la teren, și cel care lucrează la bucătărie, băieții de la magazie, de la echipamente, staff-ul medical, cel tehnic, pe toți îi consider la același nivel cu mine. Le acord încredere totală, îi respect ca oameni, ca profesioniști și în jurul nostru este mereu o atmosferă bună. Atmosfera bună care vine din afara grupului de jucători, dar care este acolo lângă ei, ajută foarte mult”, a mai spus el.
Faptul că Lucescu a mizat și a dat încredere tinerilor a fost remarcat și de selecționerul Greciei, uruguayanul Gustovo Poyet, fost coleg cu Dan Petrescu la Chelsea, care i-a chemat la națională pe fundașul Dinos Koulierakis (19 ani – 5 selecții) și pe mijlocașul Giannis Konstantelias (20 ani – 2 selecții).
Echipa este socotită, din punct de vedere valoric, a treia echipă a Greciei, dacă ar luăm în considerare evaluarea făcută de transfermarkt. Adunați, elevii lui Răzvan Lucescu valorează 64,5 milioane de euro, puțin sub campioana AEK Atena (67,5 milioane de euro), dar mult sub Olimpiakos Pireu, singura echipă din Grecia care are un lot de peste 100 milioane de euro. PAOK e peste Panathinaikos, dar și peste concitadina Aris, de care o leagă o rivalitate acerbă.
Rana din sezonul trecut, când PAOK a pierdut finala Cupei Greciei, contra lui AEK Atena, chiar dacă a jucat din minutul șase în superioritate, nu e cicatrizată complet.
„Am jucat 11 finale între Cupă, Champions League în Asia, Cupa Ligii. Am pierdut patru, am câștigat șapte, dar asta a fost cea mai dureroasă. Era un meci de câștigat, era un meci pe care ar fi trebuit să-l câștigăm și n-am reușit din cauză că n-am avut curaj să câștigăm. Nu pot spune că a fost vorba de ghinion, am ratat șapte-opt ocazii mari. Am primit un gol dintr-o prostie, dar fotbalul, într-un final, îi răsplătește pe cei care sunt îndrăzneți și au curaj. Noi n-am avut curaj. E dureros când poți câștiga un trofeu și nu o faci. Rămân niște urme în interior. Zilele trec, frustrarea va fi din ce în ce mai mică și mergem înainte”, a spus Răzvan Lucescu cu privire la meciul de tristă amintire, care l-a privat de al patrulea trofeu la PAOK și al zecelea din cariera de antrenor.
Faptul că lucrurile au mers înainte o demonstrează parcursul din noul sezon. PAOK e pe locul doi în campionat și s-a calificat în grupele Conference League, unde are șase puncte din șase posibile și o șansă mare de calificare în primăvara competiției.
În ultimul meci din grupă, PAOK Salonic a învins acasă Eintracht Frankfurt, în grupele Conference, după un meci dramatic, tranșat în minutul 90 +2.
„Este totuși devreme să ne gândim la primul loc. Important este ca am câștigat, dar fiecare meci va fi foarte greu. Eintracht este o echipă foarte puternică, rapidă, care produce mult fotbal. Și Aberdeen și Helsinki pot face puncte. Să ne bucurăm de victorie si atât”, crede Lucescu, care joi are meci în Scoția.
Deși contează, pare și chiar este un antrenor tânăr, la 54 de ani împliniți în februarie, Răzvan împlinește în ianuarie două decenii de antrenorat. 20 de ani în care a pregătit opt echipe (FC Brașov, Rapid, El Jaish – Qatar, Petrolul, Xanthi – Grecia, PAOK Salonic – Grecia, Al Hilal – Arabia Saudită) plus naționala. A început în vară al zecelea sezon consecutiv în străinătate, dintre care opt au fost în Grecia: trei la Xanti, două la PAOK și acum e în al treilea tot la PAOK. Paradoxal, echipa la care a avut cele mai bune rezultate, Al Hilal, actuala formație a lui Neymar, unde a câștigat liga Campionilor Asiei, e și singura care l-a demis. „În general, un tip atașat și loial locului în care lucrez”, spune Răzvan.
Rapid – Cupa României (2006, 2007) – finalist (2012)
El Jaish – Cupa Stelelor Qatarului (2013)
PAOK Salonic – campionatul (2019) – locul 2 (2018, 2022), Cupa Greciei (2018, 2019) – finalist (2022, 2023)
Al Hilal – Liga Campionilor Asiei (2019), campionat (2020), Cupa (2020)
Răzvan Lucescu e cel mai performant antrenor din istoria clubului. Singurul care a reușit eventul, singurul care a dus-o în sferturile de finală ale unei competiții europene. Din acest sezon, este ajutat pe banca tehnică și de Nicolae Constantin, fostul principal de la Petrolul. Nae a fost coleg cu Răzvan la Rapid în 1999, apoi l-a antrenat la Rapid și FC Brașov, iar ulterior l-a luat secund la Petrolul în 2014, recooptându-l acum în stafful său. La echipă mai este un român, Cristian Fota, mental coach, care a lucrat la echipa de handbal CSM București.
Care e cea mai bună extremă dreapta a lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER