Răzvan Lucescu, declarație controversată în direct la TV: „Nu îl consider un antrenor român!” De ce a ezitat să semneze cu un club din Italia

Răzvan Lucescu, declarație controversată în direct la TV: „Nu îl consider un antrenor român!” De ce a ezitat să semneze cu un club din Italia

Răzvan Lucescu a revenit recent în Grecia, unde a semnat cu PAOK. Cu toate acestea, antrenorul consideră că este foarte greu ca un român să pătrundă în fotbalul mare. Exemplul lui Laszlo Boloni nu este unul elocvent pentru fiul lui Mircea Lucescu.

Răzvan Lucescu a ales în cele din urmă să revină în Grecia, după ce a rupt contractul în iarnă cu Al Hilal. Decizia a fost una surprinzătoare, cu atât mai mult cu cât tehnicianul a fost pe lista celor de la Parma, după cum a anunțat ProSport, în exclusivitate.

Chiar și antrenorul a recunoscut negocierile cu echipe din Italia.

 

Răzvan Lucescu, declarație controversată în direct la TV: „Nu îl consider un antrenor român!”

Întrebat despre prezența tehnicienilor români în străinătate, Răzvan Lucescu este convins că exemplele Laszlo Boloni sau Mircea Rednic nu sunt elocvente, din simplul motiv că cei doi nu au la bază școala românească.

 

„Eu nu-l consider pe Boloni un antrenor român. Îl consider francez. Şi-a terminat cariera în Franţa, şcoala de antrenori a făcut-o în Franţa, a rămas acolo. I s-au deschis nişte uşi, fiind cunoscut.

Aşa cum a fost cazul lui Mircea Rednic în Belgia. În afara acestor antrenori, care au început să antreneze în locurile unde au terminat carierele, pentru ceilalţi români e greu.

Tatăl meu (n.r. – Mircea Lucescu) a venit după ce a câştigat cu Dinamo Bucureşti campionatul, a avut performanţe importante în acea perioadă, avea un nume mare, apoi a antrenat în Italia, în Serie B.

Nu e nicio ruşine. Championship, Serie B sunt campionate bune”, a declarat Răzvan Lucescu pentru Telekom Sport.

Răzvan Lucescu a dezvăluit în urma cu ceva timp că putea prelua o echipă din Italia încă din 2017, atunci când ar fi fost aproape de Crotone.

Și înainte să semneze cu PAOK, Răzvan Lucescu a fost pe lista celor de la AEK Atena.

„Ca să pătrunzi acolo, ai nevoie de relaţii, cineva să te propună, iar cu acest CV să fii luat şi în considerare. Într-un final, eu am luat o alegere emoţională. Am avut posibilitatea să intru în aceste campionate, dar e greu să pătrunzi acolo.

Patronii spun aşa >. E mai uşor să plece, e mai uşor de acceptat de cei de acolo”, a mai spus Răzvan Lucescu.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Satul în care clopotele unei biserici bat sub apă. Localitatea a fost inundată în urma apariției unui baraj
Mediafax
495 lei amendă pentru toți șoferii români care pleacă la drum noaptea, fără a verifica acest detaliu aparent banal
Cancan.ro
Putin s-a făcut de râs la Vladivostok, în timp ce încerca să comunice cu echipajul unui vapor. Scena devenită virală pe internet
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
O turistă a cerut ouăle mai bine făcute, iar ospătarul i-a lăsat un mesaj neașteptat pe bon. „Am crezut că e o glumă”
Ce se întâmplă, doctore?
ANALIZĂ | Cele mai profitabile companii din energia electrică
Economedia
BANCUL ZILEI. – Vezi că Maria ta e cu Gheorghe în porumb!
Râzi cu lacrimi
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Lovitură pentru Teodora Becali! Decizia luată de Tribunalul Constanţa în dosarul care o vizează pe fiica patronului FCSB
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Kratos vine la București!
Go4Games
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Promotor.ro
Șoferii din Italia folosesc aceste semnale la volan. În România, mesajul poate fi complet diferit
Mediafax Italia
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania