Randament scăzut!** Echipele lui Mourinho pierd puncte pe final de sezon

O victorie în "El Clasico" și apoi încă un fiasco al Realului până la finalul sezonului. Asta visează catalanii, în condițiile în care Barça câștigă la foc automat. Scenariul are șanse de reușită, mai ales prin prisma faptului că echipele portughezului nu încheie sezonul în vârf de formă.
Randament scăzut!** Echipele lui Mourinho pierd puncte pe final de sezon

O victorie în „El Clasico” și apoi încă un fiasco al Realului până la finalul sezonului. Asta visează catalanii, în condițiile în care Barça câștigă la foc automat. Scenariul are șanse de reușită, mai ales prin prisma faptului că echipele portughezului nu încheie sezonul în vârf de formă.

Din 2003, Mourinho a început să parcurgă un drum presărat cu trofee. Acum e cel mai aproape de primul titlu cu Real. Cu Porto a câștigat două (2003, 2004), cu Chelsea tot două (2005, 2006), idem cu Inter (2009, 2010). În majoritate cazurilor, chiar dacă a câștigat titlul la un avans mai mic sau mai mare, echipele lui Jose au scăzut randamentul pe final. Și, mai ales, aproape nicăieri nu a avut o rivală atât de puternică precum Barca. Exceptând „El Clasico”, au mai rămas patru etape pentru Real și un program mai greu decât al Barçei. Catalunia speră.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]