Primul meci al anului a avut loc în Japonia! Yokohama a câștigat Cupa ÎmpăratuluI!

Redactor:
Mihai Andries
Primul meci al anului a avut loc în Japonia! Yokohama a câștigat Cupa ÎmpăratuluI!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Aseară, într-un material special de final de 2013, ProSport v-a prezentat situația meciurilor care s-au disputat pe 31 decembrie. Astăzi, de Anul Nou, vă relatăm pe scurt povestea primului meci din 2014, după ora României, adică marea finală a Cupei Împăratului din Japonia. Începută la 7 dimineața, adică ora 14 în Țara Soarelui Răsare, aceasta le-a pus față în față pe Yokohama F. Marinos și Sanfrecce Hiroshima, adică vicecampioana și campioana primei ligi nipone.

Nakamura și compania s-au răzbunat pentru titlul pierdut în ultima etapă!

Trofeul ediției 2013 a Cupei a fost câștigată de echipa din Yokohama, condusă din teren de veteranul Shunsuke Nakamura, acum în vârsta de 35 de ani și jumătate. Marinos s-a impus în fața campioanei Japoniei cu 2-0, prin reușitele din prima repriză ale lui Saito (17) și Nakazawa (21), prilej cu care și-a luat revanșa pentru neașteptatul eșec din campionat.

Pentru cei care nu știu povestea, Marinos a scăpat titlul printre degete în brațele celor de Sanfreece, chiar în ultima etapă. Asta pentru că echipa lui Nakamura (foto), fosta vedetă a scoțienilor de la Celtic, a pierdut neașteptat trei din ultimele patru meciuri de campionat, inclusiv derbyul din runda finală, cu Kawasaki Frontale. În schimb, Sanfreece nu s-a încurcat cu cei de la Kashima Antlers și-a câștigat prima ligă niponă la un singur punct diferență!

Schimbări majore în cea mai veche competiție de fotbal din Japonia

Partida din această dimineață a intrat în istoria competiției, deoarece următoarea finală a Cupei Împăratului va marca o serie de schimbări majore, după mai bine de 45 de ani. Fondată în 1921, cea mai veche competiții de fotbal din Țara Soarelui Răsare nu își va mai disputa finala pe Stadionul Olimpic din Tokyo – așa cum s-a întâmplat din 1968 și până acum, ci pe Nissan Stadium din Yokohama. Asta deoarece arena va intra într-un amplu proces de modernizare și refacere pentru Jocurile Olimpice din 2020, urmând a fi demolată și reconstruită de la zero. Totodată, finala ediției următoare a Cupei nu se va mai juca pe 1 ianuarie, pentru prima dată din 1968 și până acum, ci pe 13 decembrie 2014. Devansarea a fost provocată de programarea primului meci din Cupa Asiei pe națiuni pe 9 ianuarie 2015.

Peste 150 de meciuri în Anglia, dar și un meci interțări!

Revenind la ziua de azi, trebuie spus că 1 ianuarie ne oferă un program impresionant, undeva de în jur de 200 de meciuri. Partea leului este tăiată de Anglia, acolo unde se dispută mai bine de 150 de meciuri, de la Premier League și până la al optulea nivel. Regatul Unit nu se rezumă doar la atât, pentru că azi mai avem meciuri și în primele ligi din Țara Galilor, Scoția și Irlanda de Nord. Programul zilei este completat de câteva meciuri rătăcite în campionatele din Australia (partidă aflată aproape de final la această oră), Iraq, Nepal, Arabia Saudită sau Bangladesh, dar și un nou meci între echipe naționale, mai precis Kuweit contra Iordania, contând pentru turneul WAFF Championship

 

 

Sursa foto: Yokohama F-Marinos

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
Monica Tatoiu a fost îngrozită. Diagnosticul crunt primit de la medici
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen