Președintele lui Montpellier a decedat chiar în ziua în care împlinea 74 de ani

Redactor:
Andrei Pal
Redactor:
Dan Mirea
Președintele lui Montpellier a decedat chiar în ziua în care împlinea 74 de ani
  • Publicat:
  • Actualizat:

Louis Nicollin, președintele clubului francez Montpellier, a decedat, joi, chiar în ziua în care a împlinit 74 de ani, după ce a suferit un infarct, informează cotidianul francez Le Figaro.

Unul dintre cele mai „colorate” personaje din fotbalul francez, Nicollin a decedat la un restaurant, unde își sărbătorea ziua de naștere.

Louis Nicollin a înființat clubul Montpellier Paillade Sport Club în 1974, care a trecut prin toate ligile din Franța, și a ajuns în prima divizie la doar opt ani de la înființare. Din 1989, echipa de fotbal se numește Montpellier Hérault Sport Club (MHSC), același an în care Nicollin a devenit acționar majoritar. Sub conducerea sa, Montpellier a cucerit un titlul de campioană (2012) și două Cupe ale Franței (1929 și 1990).

Nicollin s-a născut pe 29 iunie 2017, la Nimes, și era căsătorit cu Colette Nicollin, cu care avea doi copii. Pe lângă clubul de fotbal, acesta era deținătorul Le Groupe Nicollin, companie de colectarea deșeurilor.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV

FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen

Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața

Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!

Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii

Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum

Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze

Ungaria a dat ordin. Șoferii români care au interzis peste graniță. Se aplică din 1 Mai

Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!

Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România

Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!

Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal

❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗

Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele