Președintele din Belarus, unicul stat european în care fotbalul nu e suspendat, acuzat că ascunde cifrele efectelor coronavisului: „Situația e catastrofală!”

Președintele din Belarus, unicul stat european în care fotbalul nu e suspendat, acuzat că ascunde cifrele efectelor coronavisului:
  • Publicat:

Situația pandemică din Belarus pare să se complice de la o zi la altă. Președintele singurei țări europene în care sportul nu este suspendat din cauza coronavirusului este acuzat că ascunde cifrele oficiale ale cazurilor de infectare și deceselor.

Autorul afirmațiilor este Andrei Sanikov, fost candidat la președenție.

„Situația este catastrofală. Cifrele reale ar fi de cinci sau chiar zece ori mai mari decât ce li se prezintă oamenilor. Informațiile vin direct de la doctori, multe apar și pe rețelele de socializare.

E un dictator obișnuit să rezolve problemele cu violență, închizându-și rivalii. Dar asta nu merge cu virusul”, a declarat Sanikov pentru publicația The Times.

La momentul redactării știrii, cifrele oficiale date publicității de autoritățile din Belarus, contestate de Sanikov, indică 2919 cazuri de infectare și 29 de decedați.

Lukashenko: „Aici nu poate exista vreun virus”

Atât UEFA cât și alte foruri sportive au făcut în repetate rânduri recomandări de a suspenda sportul, însă conducerea țarii desprinse din fosta URSS nu a dat semnale că dorește acest lucru.

Preşedintele Belarusului, Alexandr Lukashenko, a fost prezent de curând la un meci de hochei pe gheață, la Minsk, și a declarat că nu sunt motive de îngrijorare în ceea ce privește coronavirusul.

„Aici nu poate exista vreun virus, aici e ca în frigider. Sportul, şi în special hocheiul pe gheaţă, este cel mai bun medicament antivirus!”, a uimit preşedintele în vârstă de 75 de ani.

Lukashenko se află la conducerea țării din anul 1994. În afară de Belarus, singurele țări în care se mai joacă fotbal sunt Nicaragua, Turkmenistan, Burundi şi Myanmar.

George Nistor / Autor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele