Portsmouth a anunțat ieșirea din insolvență cu doi ani înaintea termenului stabilit

  • Publicat:
  • Actualizat:

Gruparea din liga a patra engleză Portsmouth a anunțat ieșirea din insolvență cu doi ani înaintea planului anunțat, după ce a plătit datorii de șapte milioane de lire (aproximativ nouă milioane de euro) către creditori, informează The Guardian.

Clubul englez a trecut printr-o perioadă dificilă, retrogradând de trei ori și trecând prin două perioade de administrare din 2008, de când a câștigat Cupa Angliei și până acum. Un grup de fani a preluat clubul în aprilie 2013 cu datorii de șapte milioane de lire sterline, incluzând contractele neachitate către 24 de foști jucători, printre care Dave Kitson, Tal Ben Haim și Liam Lawrence.

Directorul executiv al clubului, Mark Catlin, a dezvăluit că gruparea a plătit toate datoriile către jucători, creditori și consiliul local al orașului Portsmouth. Termenul limită pentru plata datoriilor era iunie 2016.

Pompey nu mai are datorii, dar acesta este doar începutul. Este o realizare fantastică după ce clubul a intrat în administrare acum 18 luni. Suntem la zero acum. Clubul s-a aflat într-un crater, dar acum am ieșit de acolo și avem fundația construită. Nu mai avem datorii și continuăm să mergem înainte și să pregresăm. Este important să stăm sub microscop și să nu mai permitem să ne întoarcem la nivelul la care am fost. A fost nevoie de multă dedicare și muncă din partea fiecăruia. Acum suntem în controlul total al destinului clubului. Pornim de aici”, a declarat Catlin, pentru Portsmouth News.

După disputarea a zece etape, Portsmouth ocupă locul opt în liga a patra, cu 15 puncte obținute.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor

Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1

Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!

Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra

Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?

Trecutul întunecat al lui Mirel, criminalul Andreei: şi-a agresat şi fostele iubite. Reacţia mamei sale, în vizită la puşcărie

Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...

Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!

Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei

Anunțul care O DĂRÂMĂ pe Simona Halep. Sportiva NU SCAPĂ nici acum: Dopajul a existat

Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum

Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței

F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1

Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ

Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene

Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii

Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup