Pleacă de la Șahtior după aproape 10 ani petrecuți în Ucraina!** A ajuns la un acord cu Beșiktaș și va semna din vară

  • Publicat:
  • Actualizat:

Este la un pas să schimbe clubul după aproape 10 ani petrecuți la Șahtior. Presa turcă notează că Răzvan Raț ar fi ajuns deja la un acord cu Beșiktaș, urmând a evolua la gruparea turcă din vară.

Fundașul stânga în vârstă de 31 de ani ar fi fost de acord să meargă la Beșiktaș în această perioadă de mercato, dar Mircea Lucescu s-a opus precizând că are nevoie de Raț până la finalul sezonului. În cazul în care transferul s-ar fi realizat acum, turcii i-ar fi oferit 400.000 de euro, plus 1000 de euro primă pentru fiecare meci jucat până la finalul stagiunii. În ciuda refuzului de moment al Șahtiorului, cei de la Beșiktaș pregătesc actele pentru un transfer din vară: 2,5 milioane de euro va primi Raț pentru următorii 2 ani și jumătate petrecuți în Turcia.

Răzvan Raț a fost achiziționat de Șahtior în 2003, iar de atunci românul a câștigat 6 titluri de campion alături de „Mineri”, patru Cupe ale Ucrainei, trei Supercupe și Cupa UEFA în sezonul 2008-2009.

300 de meciuri și 10 goluri a bifat Raț în tricoul Șahtiorului

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț

Gigi Becali, bun de plată? Cum poate ajunge să plătească o avere pentru Siyabonga Ngezana

Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”

Experții au dat verdictul: care sunt momentele ideale pentru o partidă de AMOR. Așa veți avea parte de clipe intense

Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”

BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă: - De ce?

Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta telefoanele mobile şi dispozitivele GPS

A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”

Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor

Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
Românii, obligați să dea BANII ÎNAPOI. Vor plăti integral, plus 15%. Iohannis a semnat azi

Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic

Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare

Rise of the Ronin Review: potențial imens, în mare parte irosit

Luptător de la Trupele Speciale, filmat masturbându-se la serviciu. Poliția Sibiu, zguduită de anchete

S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin

Care sunt cele mai BUNE motoare? Campioanele la consum / eficiență

Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile tulburătoare în mediul online

×