Pițurcă taie în carne vie la noua sa echipă: măsuri drastice luate de român. Saudiții „au realizat” primul transfer: e un stelist

Pițurcă taie în carne vie la noua sa echipă: măsuri drastice luate de român. Saudiții
  • Publicat:
  • Actualizat:

Victor Pițurcă ia primele măsuri importante la noua sa echipă. Nici nu a ajuns bine la Al-Ittihad și deja operează primele schimbări în structura echipei saudite.

Ibrahim Al-Balawi, președintele celor de la Al-Ittihad, a declarat în presa din Arabia Saudită că Pițurcă își dorește să schimbe toți jucătorii străini din lot. Aceștia ar urma să fie înlocuiți de alți stranieri, mult mai valoroși. În acest moment, Al-Ittihad are patru fotbaliști strâini: Marquinho (Brazilia), Didier Ya Konan (Coasta de Fildeș), Samba Diakite (Mali) și Mohammad Al-Dmeiri (Iordania).

„Victor Pițurcă a spus că vrea să schimbăm toți jucătorii străini și să aducem alții, mai buni. I-am zis că poate să facă ce vrea, astea sunt decizii pe care trebuie să le ia un antrenor, nu un președinte”, precizat Ibrahim Al-Balawi.

Tănase, transferat de fani

Astfel, Pițurcă are mână liberă să aducă ce jucători își dorește, iar printre aceștia s-ar număra și stelistul Cristi Tănase. De altfel, pe pagina de Wikipedia a clubului saudit, mijlocașul român apare ca și transferat la Al-Ittihad. De menționat însă ca paginile de Wikipedia pot fi modificate oricând de orice persoană, așa că cel mai probabil un fan mult prea zelos al saudiților l-a trecut pe Tănase în lotul lui Al-Ittihad.

Potrivit lui Al-Balawi, Pițurcă ar urma să ajungă miercuri în Arabia Saudită pentru a urmări meciul cu Al Nasr de sâmbătă. Președintele lui Al-Ittihad a făcut lumină și în ceea ce privește salariul tehnicianului român: 4,5 milioane de euro va încasa Pițurcă.

Valentin Nastaila / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Total bizar: iubita l-a pus să semneze un contract: ”Era foarte supărată!” Ce e obligat să facă și lucrurile interzise
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Ce a decis familia lui Costel Corduneanu, în ziua înmormântării Stăpânului Moldovei! Totul a fost filmat cu o dronă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Viorica de la Clejani este în doliu: Mereu mi-a fost frică, parcă a presimțit...
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Ce sport practică fiica lui Corduneanu? Elisa îi calcă pe urme, deși are 12 ani
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă şi-a dat OK-ul
Wow sau Bau? Mike a uimit trecătorii după ce a apărut în colanţi la braţul Iuliei Albu. Criticul de modă…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen