Piază rea pentru Real!** „El Clasico” va fi arbitrat de un „fluieraș” ostil madrilenilor!

Derby-ul Barcelona-Real Madrid care va avea loc pe 29 noiembrie a început deja în presa spaniolă. Jurnaliștii iberici au descoperit că arbitrul Iturralde Gonzalez, care va conduce El Clasico din weekendul viitor, îi este mai "prietenos" Barcelonei decât Realului. Centralul a condus Barca în 31 de partide, din care formația blau-grana a pierdut doar 4, adică un procentaj de 12,9 la sută. De cealaltă parte, madrilenii l-au avut pe Iturrlade la centru de 36 de ori, pierzând nu mai puțin de 11 întâlniri, respectiv un procentaj de 30,5 la sută. "Bunăvoința" aparentă a fluierașului spaniol față de formația lui Josep Guardiola se reflectă și la capitolul cartonașelor acordate jucătorilor celor doi granzi din Primera Division: 58 cartonașe roșii Barcelona - 80 cartonașe roșii Real, 4 cartonașe roșii Barcelona - 6 cartonașe roșii Real Madrid. De asemenea, suporterii formației blanco mai au un motiv să se îngrijoreze la vederea statisticilor meciurilor arbitrate de Iturralde Gonzalez. Singurele două derby-uri arbitrate în istorie de centralul basc s-au încheiat ambele cu succesele catalanilor. Prima oară la 3-0 pe Camp Nou, pe 14 februarie 1999, când i-a acordat roșu direct lui Roberto Carlos pentru o intrare dură la Figo, și a doua oară la 0-3 de pe "Bernabeu", meci în urma căruia Ronaldinho a ieșit de pe teren în aplauzele suporterilor madrileni.
Piază rea pentru Real!** "El Clasico" va fi arbitrat de un "fluieraș" ostil madrilenilor!

Derby-ul Barcelona-Real Madrid care va avea loc pe 29 noiembrie
a început deja în presa spaniolă. Jurnaliștii iberici au descoperit
că arbitrul Iturralde Gonzalez, care va conduce El Clasico din
weekendul viitor, îi este mai „prietenos” Barcelonei decât
Realului.

Centralul a condus Barca în 31 de partide, din care formația
blau-grana a pierdut doar 4, adică un procentaj de 12,9 la sută. De
cealaltă parte, madrilenii l-au avut pe Iturrlade la centru de 36
de ori, pierzând nu mai puțin de 11 întâlniri, respectiv un
procentaj de 30,5 la sută.

„Bunăvoința” aparentă a fluierașului spaniol față de formația lui
Josep Guardiola se reflectă și la capitolul cartonașelor acordate
jucătorilor celor doi granzi din Primera Division: 58 cartonașe
galbene Barcelona – 80 cartonașe galbene Real, 4 cartonașe roșii
Barcelona – 6 cartonașe roșii Real Madrid.

De asemenea, suporterii formației blanco mai au un motiv să se
îngrijoreze la vederea statisticilor meciurilor arbitrate de
Iturralde Gonzalez. Singurele două derby-uri arbitrate în istorie
de centralul basc s-au încheiat ambele cu succesele catalanilor.
Prima oară la 3-0 pe Camp Nou, pe 14 februarie 1999, când i-a
acordat roșu direct lui Roberto Carlos pentru o intrare dură la
Figo, și a doua oară la 0-3 de pe „Bernabeu”, meci în urma căruia
Ronaldinho a ieșit de pe teren în aplauzele suporterilor
madrileni.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]